Mergi la conţinutul principal

Se apropie funia de par?

Uşor de recunoscut personajul din care "au emanat" asemenea expresii provenite, ca să-l mai plagiez o dată, din anii '50. De altfel, o mulţime de lideri USL şi chiar judecătoarea Mona Pivniceru - care speră să devină şi ministru deşi Constituţia nu-i dă voie - l-au plagiat pe Ion Iliescu, cel care a înfierat cu hotărâre anchetele iscate în urma sutelor de reclamaţii înregistrate imediat după încheierea controversatei chestionări populare de la 29 iulie. Şase dintre cele 528 de dosare penale deschise de procurorii parchetelor, inclusiv de la DNA, sunt de la Brăila. Tragi-comice şi îngrijorătoare totodată sunt şi luările de poziţii ale liderilor USL trimişi deja în judecată pentru fapte de corupţie - cum este vicele liberal Relu Fenechiu.
Zbaterile acestora par să fie determinate nu atât de apropierea funiei de par, ci de faptul că absenţa spectatorilor de care vorbeam începe să le dea de gândit în perspectiva alegerilor din toamnă. S-ar putea ca, atunci, nici măcar momeala cu o noapte de cazare gratis să nu mai ţină, darămite recompensele în bani pentru care sunt cercetaţi acum liderul liberal Teodor Atanasiu, fiul ministrului Apărării şi alţi câţiva interlopi. În noiembrie preţul va fi mai mare, mai ales că intervenţia de acum a anchetatorilor a băgat frica-n oasele celor care mizau pe asemenea procedee din '45 încoace. În plus, cei de la FMI au avertizat la începutul săptămânii, într-un discurs plin de constatări dezamăgitoare faţă de situaţia economică din România, că urmează 3-4 trimestre în care economia autohtonă - şi aşa slăbită de lipsa coerenţei politice şi, implicit, a investiţiilor - va resimţi acut contracţiile din zona euro.
Dar, pentru politicieni, asta nu contează. De la începutul lunii mai, de când a luat puterea, Guvernul Ponta nu a făcut nimic, deşi promite încontinuu. Faptul că nici măcar referendumul, pentru care a cheltuit atâtea resurse, nu are o finalitate ridică mari semne de întrebare privind abilitatea echipei guvernamentale de a-şi duce la capăt proiectele, fie ele bune sau rele. De altfel, în mai puţin de patru luni, jumătate din miniştrii lui Ponta au fost înlocuiti din diverse motive, de la demisii sub suspiciunea de plagiat (aici, premierul face în continuare excepţie) până la remaniere. Poate fi acesta un bilanţ demn de laudă? Din păcate, altul nu există.
Scandalul nu se va încheia prea curând, deşi Curtea Constituţională a promis că va lua marţi decizia care va pune capăt dilemei naţionale. În caz de invalidare a referendumului, Traian Băsescu va trebui să aştepte informarea Parlamentului înainte să revină la Cotroceni. Iar toată această inutilă tărăşenie - pentru care plătesc a doua oară cetăţenii obişnuiţi, şi nu cei care au iscat-o - riscă să prindă luna septembrie, când deja scumpirile nu vor mai putea fi ţinute în frâu, iar guvernul PSD-PNL nu va mai prididi să dea vina pe greaua moştenire.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro