Mergi la conţinutul principal

Se întrerupe gazul în Chercea

Compania "Distrigaz Sud Reţele GDF Suez" a anunţat că în prima jumătate a zilei de mâine va întrerupe furnizarea gazului metan în cazul mai multor consumatori din cartierul Chercea. Potrivit unui comunicat al furnizorului de gaz este vorba despre străzile Baldovineşti, Magaziilor, Traian Demetrescu, Borzeşti, Oltului, Codrului, Garabet Ibrăileanu, Petre Ştefănescu Goangă, Ion Creangă, George Coşbuc, Maramureş, Tecuci, Argeşului, Titu Maiorescu, Câmpului, Octav Băncilă, Focşani, Cantonului şi Victor Vâlcovici.

Întreruperea este programată pentru joi, 27 mai, în intervalul orar 8.00 - 11.00, răstimp în care echipele Distrigaz vor efectua lucrări de modernizare a reţelei din municipiu. "Pentru evitarea producerii unor eveniment nedorite, rugăm clienţii să verifice dacă aparatele de consum sunt închise, inclusiv aparatele automatizate şi cele cu flacără de veghe", precizează conducerea "Distrigaz Sud GDF Suez".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro