Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Scoaterea tramvaiului de pe Şoseaua Baldovineşti. Vot cu scântei în CLM

• consilierii municipali au dezbătut, ieri, mai bine de o oră pe tema aprobării indicatorilor tehnico-economici ai proiectului “Modernizare transport electric Şoseaua Baldovineşti”, care cuprinde eliminarea liniei de tramvai din zona podului Apollo şi introducerea de autobuze electrice • subiectul nu a fost pe gustul unora dintre membrii CLM care, fie au criticat faptul că nu există un plan privind dezvoltarea traficului în zonă, fie s-au opus eliminării liniilor de tramvai, fie au comentat că PSD-iştii “bagă pe sub preş” proiecte fără a permite dezbaterea lor în prealabil • primarul Marian Dragomir a explicat că menţinerea tramvaiului în acea zonă nu este rentabilă, mai ales că 38 de milioane euro (bani de la Uniunea Europeană) pot fi folosiţi pentru reabilitarea altor 3 străzi importante din Municipiu

 

Şedinţă tensionată, ieri, la CLM Brăila pe tema eliminării liniei de tramvai din zona Şoseaua Baldovineşti, pod Apollo. Consilierii municipali au avut de aprobat un proiect introdus suplimentar pe ordinea de zi, privind documentaţia tehnico-economică (faza 1 - DALI) şi a indicatorilor tehnico-economici pentru “Modernizare transport electric Şoseaua Baldovineşti”. Cum printre altele, în cadrul acestuia se propune eliminarea liniilor de tramvai în zona podului Apollo şi introducerea de autobuze electrice şi separatoare de sens pentru ca mijloacele de transport în comun să aibă o bandă dedicată (banda 2), subiectul a aprins spiritele în rândul membrilor mini-Parlamentului local, astfel că dezbaterile pe această temă s-au întins mai bine de o oră.

Primul care a deschis subiectul a fost consilierul municipal independent (fondator al partidului Brăila Nouă) Lucian Căprariu, care a afirmat că eliminarea tramvaiului din zona Şoseaua Baldovineşti este o greşeală, din punctul său de vedere fiind primul pas spre desfiinţarea transportului în comun cu acest mijloc de transport din oraşul nostru. Acesta a susţinut că transportul electric la Brăila ar trebui să însemne dezvoltarea liniilor de tramvai, nu eliminarea lor. Acesta a făcut apel la consilieri să se gândească la dezvoltare şi la strategii pe minim 10 - 15 ani, nu la probleme punctuale.

 

Adrian Traian, supărat că se mai renunţă la o linie de tramvai

Un alt consilier care s-a arătat extrem de deranjat de planul municipalităţii de a renunţa la linia de tramvai din zona Şoselei Baldovineşti este PND-istul Adrian Traian. Acesta le-a propus colegilor săi şi primarului Marian Dragomir să se mai gândească înainte de a face acest lucru. Consilierul a subliniat chiar necesitatea înfiinţării unei linii de tramvai care să ducă până la mall-ul Promenada, într-un parteneriat cu comuna Chiscani.

“Nu vreau să fiu patetic. Vreau doar să reamintesc CLM că la Brăila există o tradiţie de 118 ani de transport electric. De-a lungul istoriei acestui mijloc de transport care se cheamă tramvai, au fost trasee pe diverse linii în Brăila. (...)Eu credeam că ne gândim în viitor să dezvoltăm. Să facem ca un inel în jurul Brăilei, ca o centură a Brăilei pe linie de tramvai. Constat, cu regret, că se doreşte scoaterea liniei din cartierul Chercea. Pentru mine e un moment care mă întristează”, a afirmat Traian.

 

Liberalii au venit cu un amendament

La rândul lor, consilierii PNL nu s-au arătat deloc încântaţi de ideea renunţării la liniile de tramvai în zona respectivă, însă au ţinut să sublinieze că nu li se pare normal faptul că un proiect atât de important a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi, fără a avea ocazia de a fi dezbătut în Comisiile de specialitate. Liberalul Adrian Tabarac a ţinut să vină cu următorul amendament: “Corelarea traficului mijloacelor de transport în comun şi a traseelor cu investiţiile finanţate şi finalizate în ceea ce priveşte infrastructura specifică”, în ideea ca odată stabilit că pe zona Şoseaua Baldovineşti se renunţă la tramvai şi vor circula doar autobuze electrice, lucrurile să nu mai poată fi modificate la fel de uşor de viitoarele administraţii. Cum era şi normal, primarul Marian Dragomir a punctat că un asemenea amendament este total nepotrivit, în condiţiile în care restricţionează modul de acţiune al viitoarelor consilii locale, fără să se ia în calcul dinamica modului în care oraşul evoluează. Amendamentul a fost supus votului şi respins de majoritate.

Chiar şi aşa, liberalii i-au reproşat edilului-şef că “bagă proiecte pe sub preş”, în ideea că nu permite dezbaterea lor în comisii, aşa cum ar fi normal. Mai mult, atât aceştia cât şi consilierul independent Lucian Căprariu s-au arătat indignaţi de faptul că încă de la începutul dezbaterilor pe planul de mobilitate urbană a Municipiului, PSD-iştii au luat hotărâri pe care ulterior le-au prezentat ca variante pe care se poate discuta. În cazul de faţă, PNL-iştii au ţinut să puncteze că nu este normal ca varianta menţinerii liniilor de tramvai pe Şoseaua Baldovineşti să fie eliminată din start, fără ca membrii CLM să fie consultaţi în prealabil. Mai mult, aceştia au reamintit din nou că la discuţiile pe buget au prezentat un proiect integrat privind dezvoltarea transportului public la nivelul Municipiului Brăila, pe care PSD-iştii l-au respins, iar în prezent încearcă să îl realizeze pe bucăţi.

 

Dragomir a explicat că menţinerea tramvaiului la Pod Apollo este nejustificată

“Primăria Municipiului Brăila cumpără tramvaie noi prin acel proiect cu Ministerul Dezvoltării pe care l-am votat de curând în CLM. Vom avea 10 tramvaie noi, dar şi prin proiectele cu finanţare europeană de pe celelalte străzi. În acest moment avem în licitaţie proiectarea pentru Bulevardul Independenţei, cu tramvai menţinut. Există anumite sectoare de drum, unde fluenţa respectivă şi costurile nu justifică investiţia. De la Dorobanţi până la un centru comercial în faţă, ca să nu dau numele, cred că domnul director Braicar ne poate spune câţi călători erau şi cât de gol mergea tramvaiul respectiv până acolo. Iar la 1,5 lei biletul nu ştiu când se amortizează un tramvai la 1,6 milioane euro plus tva”, a explicat primarul Marian Dragomir, de ce a ajuns la concluzia că varianta introducerii de autobuze electrice pe Şoseaua Baldovineşti este mult mai rentabilă, subliniind că discutăm despre o diferenţă de 8 milioane de euro.

“Am introdus acest proiect pe ordinea de zi, nu pentru că era necesar primarului Dragomir. Acest proiect este necesar cetăţenilor municipiului Brăila. Sunt nişte termene limită, pentru că trebuie să ne încadrăm cu nişte proceduri”, le-a mai spus primarul consilierilor PNL.

 

Neagu a venit cu lămuriri suplimentare

Prezentă în sală, Iuliana Neagu, directorul Direcţiei Strategii din cadrul Primăriei, a precizat că este vorba despre o finanţare de 38 milioane euro, fonduri structurale, bani care mai pot fi accesaţi doar până pe 31 decembrie 2018, de unde graba pentru aprobarea proiectului. Cât despre autobuze electrice versus liniile de tramvai, Neagu a precizat că în urma unei analize, s-a ajuns la concluzia că ar fi mult mai convenabil ca în loc de folosirea sumei de 38 de milioane euro doar pentru refacerea Şoselei Baldovineşti şi a podului Apollo cu tot cu liniile de tramvai, ar fi mult mai bine ca banii să fie împărţiţi spre alte 3 proiecte importante, care de asemenea conţin refacerea liniilor de tramvai.

“Există o sumă alocată Municipiului Brăila pe Axa 4 - 38 milioane euro, din care 80% este dedicată transportului public. În momentul în care avem 31 milioane euro şi un singur proiect ne-ar lua 10 milioane de euro ca să reabilităm linia de tramvai şi încă 8 milioane euro ca să cumpărăm tramvaie, deci peste 18 milioane euro. Vreau să vă spun că tot cu aceşti bani facem investiţii pe Calea Galaţi în totalitate - bucata care a mai rămas, Bulevardul Independenţei şi Bulevardul Dorobanţilor; reabilităm o parte din calea de rulare a tramvaiului Parcul Monument - Grigore Alexandrescu până la şoseaua de centură, inclusiv bucla unde întoarce tramvaiul în parc şi la depou.  Analizând studiul de trafic pe numărul de călători, analizând eficienţa utilizării fondurilor europene am considerat că este mult mai bine să se scoată tramvaiul pe Baldovineşti. (...) Având în vedere că termenul de depunere este 31 decembrie 2018 pentru toate proiectele care fac obiectul Axei 4 şi având în vedere că sunt foarte puţini proiectanţi care au expertiză şi experienţă pentru drumuri, cale de rulare şi poduri, acest proiect, după ce este aprobat, se va scrie cererea de finanţare şi se va depune”, a declarat Neagu.

Sursa citată a mai adăugat că s-a luat deciza ca banda dedicată autobuzelor electrice pe Şoseaua Baldovineşti să fie pe banda a doua, plecând de la regulile impuse de cei de la Uniunea Europeană (care impun separatoare de sens), dar şi asupra faptului că altfel locuitorii din zonă nu ar mai fi avut acces la locuinţe.

Şi viceprimarul Alexandru Jantea a dorit să sublinieze că nu e prima oară când administraţia ia decizia de a elimina anumite linii de tramvai de la nivelul oraşului. La rândul său, PND-istul Bogdan Botea a ţinut să precizeze că tramvaiele din municipiul Brăila sunt foarte vechi, poluează fonic şi că din punctul său de vedere acestea nu mai reprezintă o investiţie sustenabilă.

După alte lungi discuţii şi contre, în cele din urmă proiectul a fost aprobat cu 17 voturi “pentru” şi 8 abţineri: 6 din partea PNL, una din partea lui Lucian Căprariu şi una a PND-istului Adrian Traian.




Categorie articol: 

Comentarii