Mergi la conţinutul principal

Scoala s-a reluat fara probleme

In prima zi de scoala de dupa greva ce a tinut trei saptamini, elevii au dovedit ca aveau chef de scoala, desi multi se declarau fericiti ca stau acasa si nu invata. La Colegiul Economic "Ion Ghica" la prima ora lipseau din fiecare clasa intre trei si sapte elevi, iar de la ora a doua au mai lipsit doar elevii din mediul rural. "Avem chiar o situatie deosebita, o eleva este din Scarlatesti si nu a avut cum sa vina la scoala. Am vorbit deja cu profesorii si nu i se vor pune absente pina cind va putea sa plece din localitate si sa vina la scoala. La noi in scoala s-a facut sedinta cu toate cadrele didactice si s-a votat daca se suspenda greva sau nu, iar 32 au fost pentru suspendare si 14 pentru continuarea protestului. Pentru acest moment ceva s-a obtinut. Cele 1,1 miliarde de euro vor fi valorificate numai in masura in care toate cadrele didactice din Romania vor propune proiecte care sa poata fi finantate. Sint sigur ca oricite proiecte se vor propune, nu se vor consuma toti acei bani, desi scoala are nevoi foarte mari. Sint multi factori de care depinde aprobarea unui proiect. Noi sintem in doua proiecte si mai depunem doua. Stim ce inseamna aprobarea unui proiect", a explicat directorul Colegiului Economic, prof. Andrei Puia. La aceasta unitate scolara materia se va recupera asa cum se va hotari in sedinta de astazi, hotarirea urmind sa fie adusa la cunostinta elevilor. Cert este ca joi, 1 decembrie, zi care ar fi trebuit sa fie libera, se va invata, program normal, profesorii preferind acest lucru decit sa vina la sfirsit de saptamina.
Probleme nu au fost nici la Scoala nr. 5, unde elevii au fost prezenti de la prima ora. Conducerea scolii a explicat ca nici cu programul "Lapte-corn" nu au fost dificultati, cei mici primindu-si la timp gustarea. Cit priveste recuperarea materiei pierdute din cauza grevei, se asteptau precizari de la nivelul Inspectoratului Scolar. Liderul Sindicatului Invatamint Braila, Valeriu Partene a precizat ca in sedinta care a avut loc ieri, la nivel national, in comisia paritara, s-a hotarit sa se dea libertate scolilor, mai ales ca se doreste descentralizarea sistemului. "Toate deciziile privind recuperea orelor pierdute se vor lua la nivelul fiecarei scoli. Este vorba atit de recuperare fizica si de recuperarea cunostintelor. Din documentul elaborat de minister am inteles ca recuperarea nu trebuie sa afecteze nici vacantele, nici week-end-urile. Nu se doreste o recuperare brutala pentru copii. Timp este suficient pina la sfirsitul anului scolar. Programul de recuperare de la nivelul fiecarei scoli se va stabili in comisiile paritare din scoala. In Acordul semnat de prim ministrul Tariceanu se mentioneaza suspendarea grevei. In iunie se va face o evaluare a modului in care s-au aplicat prevederile Acordului si in caz ca acestea nu au fost respectate, vom putea relua greva", a explicat liderul Valeriu Partene.
Aceleasi idei erau cunoscute ieri si la Inspectoratul Scolar, inspectorul scolar general adjunct Lucica Visalon precizind ca in modul de recuperare, cea mai mare responsabilitate o vor avea scolile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro