Mergi la conţinutul principal

Scene de groază: bătrân mâncat de câinii din bătătură

Şoc şi groază în localitatea Jirlău: un bărbat de 87 de ani a fost mâncat de câinii pe care-i avea în curte. Este vorba despre nişte câini de rasă comună, doi de talie mică şi unul mai mare. S-a întâmplat în dimineaţa zilei de 29 iulie, iar descoperirea a fost făcută, la ora 9.40, chiar de către fiul victimei, un bărbat de 61 de ani, cu labilitate psihică, care a făcut o criză în momentul în care a văzut cum câinele mănâncă din trupul tatălui său.
"Noi am fost anunţaţi de poliţişti cum că băiatul l-a găsit pe Ştefan Calcan, de 87 de ani, omorât de câini în curtea casei. Am fost acolo şi băiatul, cel de 61 de ani, care este bolnav - n-a fost însurat niciodată, tocmai fiindcă are probleme mintale - era în stare de şoc. S-a speriat, nu era bine deloc. N-am mai pomenit aşa ceva. Poliţiştii au spus că nu-i exclus ca bărbatului să i se fi făcut rău, iar câinii să fi tăbărât pe el. Nu-s decât vreo trei câini din câte ştiu, dar sunt câini dintr-ăştia obişnuiţi, de curte, îi avea de mult, ăla mai mare era mai rău", ne-a declarat Rică Tutulan, primarul localităţii Jirlău.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, iar decizia legiştilor a fost clară: "decesul a survenit în urma muşcăturilor câinilor".

Muşcat de zeci de ori

Localnicii povestesc că animalele erau agresive, îndeosebi acela mai mare, care era şi mai bătrân. Unii i-au tot spus lui "nea Fane" să potolească animalele, fiindcă le ţinea dezlegate şi nu erau în siguranţă nici oamenii care treceau pe stradă. Se pare că omul a ieşit afară în miez de noapte, iar câinele a tăbărât pe el, ca din senin. Corpul bărbatului era sfârtecat de zeci de muşcături, unele mortale.
"Leziunile s-au produs numai prin acţiunea animalelor. A fost muşcat de cap, de gât, de membre, de posterior. Au fost trei câini, nu erau de rasă", ne-a declarat dr. Gina Ilie, şef Serviciu Medicină Legală. Că patrupedele erau foarte rele ne-au confirmat şi oamenii din sat: "toată lumea îi spunea să-i gonească, pentru că n-o să-i fie bine", povestesc martorii.
"În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, poliţiştii au declanşat o anchetă, iar în urma efectuării necropsiei se vor stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul", ne-a declarat agent şef adjunct Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Relaţii cu Presa al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Acum, oamenii din sat au pornit goana după câini. Au fost chemaţi inspectorii Direcţiei Sanitar- Veterinare, dar, ieri, potrivit primarului Rică Tutulan, poliţistul şi viceprimarul din sat au încercat să prindă animalele, măcar să le lege: "N-au reuşit. Ăla mare a fugit printr-un gard. Acum chiar e o problemă fiindcă băiatul victimei, care are probleme psihice, este în casă, a fost adus şi decedatul acasă, iar animalele sunt greu de prins. Am apelat şi la medicul veterinar şi, după ce am luat acordut fetei victimei, care a venit acum (n.r. ieri, ora 18.00) de la Galaţi, am prins cei trei câini. Medicul i-a legat, îi are la el în curte şi a zis că-i supraveghează timp de două săptămâni", a adăugat primarul din Jirlău.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro