Mergi la conţinutul principal

Scaunul directorului DAPT Simona Draghincescu se clatina

Primarul municipiului, Aurel Simionescu, este de parere ca principalul responsabil pentru modul defectuos in care s-a lucrat la Directia Administratiei Pietelor si Tirgurilor (DAPT) este fostul edil-sef, Constantin Cibu, care a permis ca timp de doi ani de zile, municipalitatea sa nu-si incaseze cota-parte din veniturile DAPT.
Primarul admite ca repararea acestor nereguli in contabilitate se face in prezent cam la limita legii, pentru ca e vorba de aplicarea unei formule legale actuale, pentru chestiuni retroactive. Simionescu a precizat insa ca trebuie reglate si aceste probleme, pentru ca, altfel, este blocata orice investitie a DAPT: "Nu e vina directorului de la Piata ca n-a dat banii respectivi, de vina este Primaria, ca nu i-a luat. Potrivit Hotaririi de Consiliu Local, jumatate din veniturile DAPT trebuia sa fie virate la bugetul local. In anii 2007 si 2008, acest lucru nu s-a intimplat, iar suma datorata astfel este de aproximativ 19 de miliarde lei. Nici in 2008 nici o suma nu a fost virata. Una peste alta, in momentul de fata, aceasta datorie este de circa 23 de miliarde lei. Cei de la DAPT au adus un material justificativ pentru circa 15 miliarde lei vechi. La acest moment, o comisie verifica cit din cele 15 miliarde lei vechi - datoria catre Primarie - pe care DAPT sustine ca le-a investit in bunuri imobile care fac obiectul patrimoniului Primariei chiar sint de natura patrimoniala sau sint bunuri de inventar. Daca din acele 15 miliarde sint valabile 11,13 miliarde, cite or fi, atunci pentru acea suma se compenseaza, iar restul va trebui sa il investeasca, cu destinatie precisa, de data aceasta, cum spune Primaria, nu cum s-a procedat pina acum, a facut ce a vrut DAPT si acum spune ca “domnule, trebuiau lucrurile astea!”". Edilul-sef a estimat ca, la prima vedere, suma cu adevarat justificata prin acte se ridica la circa 13 miliarde lei vechi.
Simionescu n-ar spune ca acest mod de lucru al directorului DAPT, Simona Draghincescu, este ilegal, ci, mai degraba, l-ar numi "incorect": "M-as feri sa vorbesc de ilegalitate, dar lucrurile nu s-au facut asa cum scrie in Hotarirea de Consiliu Local, adica 50% din venituri trebuia sa vina la CLM si daca acesta considera necesar, hotara ca banii se intorc ca investitie la Piata. Trebuia facut un transfer de la o institutie la alta, pentru ca asa spune HCLM. Poate ca e bine ca s-au facut acele investitii, poate ca nu e bine, dar forma institutionala in care trebuia sa se procedeze nu s-a respectat. Din punctul meu de vedere, vina pentru faptul ca nu s-a procedat asa apartine ordonatorului principal de credite, primarul Cibu, pentru ca a permis sa se lucreze in felul acesta".
In ce priveste ideea viceprimarului Stanel Necula, privind transformarea DAPT intr-o societate comerciala, Simionescu a comentat: "Nu este ideea neaparat a domnului Necula; si doamna Draghincescu agreeaza ideea asta si mai multi consilieri municipali. Vom discuta. Din punctul meu de vedere, o piata este un spatiu public si ea trebuie sa fie gestionata la nivel public, sigur ca pe modelul de activitate al unei societati comericale. Deci, putem discuta despre o activitate ca de societate comerciala, dar care trebuie sa ramina strict in gestiunea autoritatii legale".
Intrebat daca se clatina cumva scaunul Simonei Draghincescu, avind in vedere problemele de la DAPT, edilul-sef a spus: "Scaunul nostru, al tuturor, se clatina".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro