Mergi la conţinutul principal

Scarlett Johansson şi Sean Penn s-au despărţit

Zvonurile despre despărţirea lor au început să circule după ce Scarlett Johansson a ales să nu meargă în Franţa, la Festivalul de Film de la Cannes, unde Sean Penn a fost prezent pentru a-şi promova cel mai recent film în care a jucat, "The Tree of Life", recompensat în cele din urmă cu trofeul Palme d'Or.
În schimb, actriţa americană a mers în New Mexico unde au început filmările pentru "The Avengers", un SF în care Johansson şi-a reluat rolul Black Widow din filmul "Iron Man 2".
Sean Penn, în vârstă de 50 de ani, şi Scarlett Johansson, în vârstă de 26 de ani, au fost văzuţi pentru prima oară împreună la începutul acestui an, la o petrecere organizată la Los Angeles după proiecţia filmului "Lebăda neagră/ Black Swan". Cei doi actori au fost fotografiaţi din nou împreună în public, la câteva zile după, când luau masa în oraş. La începutul lunii martie, Johansson şi Penn au fost văzuţi din nou împreună, când şi-au acordat o zi de vacanţă în Mexic.
Deşi agenţii de presă ai celor doi actori susţin că aceştia sunt "doar buni prieteni", potrivit revistei Us Magazine, actriţa s-a mutat deja în luxoasa reşedinţă pe care Sean Penn o deţine în Malibu.
Scarlett Johansson a petrecut multe luni locuind într-un hotel din West Hollywood după ce s-a despărţit de soţul ei, actorul canadian Ryan Reynolds, în decembrie 2010.
Sean Penn este cu 24 de ani mai în vârstă decât Scarlett Johansson. Actorul american are doi copii cu fosta lui soţie Robin Wright, de care a divorţat în 2010.
Johansson şi Penn au mers împreună în luna aprilie la Washington, unde au participat la o recepţie organizată la casa Albă.
Nu se cunosc motivele care au condus la despărţirea celor doi actori.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro