Mergi la conţinutul principal

Scandalurile se ţin lanţ la Rapid

Violeta Moraru, director general Azuga Waters şi soţia acţionarului majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, într-o conferinţă de presă, că toţi banii care intră în contul clubului sunt cheltuiţi după bunul plac al administratorului judiciar, Cristina Andronache.
Directorul general a menţionat că acesta este motivul pentru care doreşte înregistrarea cât mai rapidă la Camera de Comerţ a noului administrator special, Dragoş Frăţilă. "Plăţile curente nu sunt operate de către noi. Noi nu putem să facem aceste plăţi (n.r. - creanţele curente), va putea administratorul special când va avea putere. Dar azi nu are putere, plăţile se fac online şi de către doamna Andronache. Deci domnul Frăţilă nu are acces la cont acum. Dânsul va avea atunci când o să primească procesul verbal. Noi punem accent pe administratorul special pentru că toţi banii care intră în club, fie de la LPF, din încasări din bilete, din sponsorizări, publicitate sau vânzarea unui jucători, se cheltuie după bunul plac (n.r. - al administratorului judiciar) şi nu conform planului de reorganizare", a spus soţia acţionarului majoritar.
Aceasta a explicat că de la preluarea FC Rapid din 25 iulie, în nume personal sau prin compania Azuga Waters, familia Moraru a făcut plăţi în valoare totală de aproximativ 180.000 de euro către club. "Până în această zi, noi şi Azuga Waters am făcut plăţi la club de 180.000 de euro. Iar în următoarele zile se va introduce, după instalarea administratorului special, suma de 250.000 de lei lunar, conform contractului de împrumut de 2,5 milioane de lei. Dar compania (n.r. - clubul) nu poate să fie injectată mereu cu bani, asta e imposibil", a menţionat Violeta Moraru.

Plăţi eronate

Directorul general susţine că administratorul special Cristina Andronache a făcut plăţi eronate către foşti angajaţi ai clubului ale căror creanţe fuseseră cumpărate de Azuga Waters. "Azi am aflat că doamna Andronache a făcut plăţi anticipat scandenţei, plăţi pentru datorii (n.r. - de la masa credală) care nu mai există. Azuga Waters a cumpărat creanţe istorice de la foşti angajaţi şi jucători ai clubului. şi am notificat faptul că în locul acelor persoane este Azuga Waters. La momentul acelei notificări, doamna Andronache nu mai avea voie să facă plăţi către acele persoane, pentru că datoriile către acestea erau zero. Dar azi am aflat că dânsa a făcut plăţi anticipat scadenţei, scadenţa fiind în septembrie", a afirmat Violeta Moraru.
Ea este de părere că societatea FC Rapid nu este administrată corect de Cristina Andronache, deficitul clubului crescând cu 3,8 milioane de lei în şase luni. "Planul aprobat a fost de 10,1 milioane lei buget de venituri şi cheltuieli, iar pentru primele şase luni s-au făcut cheltuieli de 7,07 milioane lei. Adică 70 la sută din buget s-a cheltuit în şase luni, de aici înţelege oricine unde va ajunge clubul la finalul anului. În privinţa veniturilor, s-au făcut doar 3,8 milioane de lei din cele 10 milioane. Practic, deficitul clubului a crescut cu 3,8 milioane doar în şase luni", a precizat Violeta Moraru.

Acţionarilor li se tot cer bani

Prezent la conferinţa de presă, Valerii Moraru a menţionat că "nu este sănătos" ca acţionarilor să li se ceară constant bani. "Au venit oameni noi, vrem schimbări. Dar cred că oamenii vor să îşi păstreze scaunele pentru a continua pe vechi. Însă după mine clubul nu mai poate continua pe vechi şi nu este ceva sănătos când acţionarilor li s-au cerut şi li se cer bani în continuare. Asta nu e ceva sănătos. Clubul are un potenţial mare şi poate să îşi asigure bugetul de venituri cât şi bugetul de cheltuieli dacă este gestionat corect. Noi, ca acţionari, vrem ca acest club să funcţioneze sănătos. Cheltuielile trebuie bine gestionate", a spus Moraru.
El a explicat că nu are niciun motiv să introducă FC Rapid în faliment. "Dacă vreau să bag clubul în faliment, de ce aş aduce atunci bani? De ce aş fi preluat un contract care asigură existenţa clubului, un contract care nu avea nicio acoperire financiară şi pe care l-am garantat cu bilete la ordin. Biletul la ordin este o obligaţie pe care trebuie să mi-o asum. Din cifre reiese că situaţia este destul de complicată la club. Dar noi, ca acţionari, vom interveni şi situaţia va fi salvată. Azi eu îmi pot permite să evit un viitor neplăcut. Dar datoriile cresc atât de repede, şi dacă noi continuăm cu o astfel de gestiune, nici eu nu îmi mai pot permite. Prea repede cresc datoriile", a afirmat el.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro