Mergi la conţinutul principal

Scandal pe tema pieţelor în CLM Brăila

"Tratatul de pace" anunţat, recent, în interiorul PNL Brăila ca urmare a atacurilor repetate dintre consilierii municipali ai partidului, nu a rezistat prea mult. La şedinţa ordinară a CLM Brăila de miercuri, subiectele legate de Piaţă au stârnit din nou tensiuni în cadrul taberei liberalilor. Mai exact, încă de la începutul şedinţei, consilierul PNL Eduard Ciocan a propus scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului legat de aprobarea regulamentului privind modul de închiriere a bunurilor ce aparţin domeniului public sau privat al municipiului, date în administrarea SC "Administraţia Pieţelor şi Târgurilor" SA. Reacţia colegei de partid, Simona Drăghincescu, nu a întârziat, aceasta cerând lămuriri suplimentare în privinţa deciziei. "Motivaţia este că datorită abţinerilor nu o să se poată vota acest proiect", a răbufnit Ciocan. "Ăsta nu este un motiv să-l retragă!", a replicat Drăghincescu, aşezată, mai nou, în partea în care stau de obicei consilierii municipali ai UNPR. Nici reacţia viceprimarului Alexandru Dănăilă nu a întârziat: "Pot să vă spun şi eu un motiv suplimentar: unii dintre colegii noştri intenţionează să rămână Piaţa cu acelaşi regulament aprobat acum 10 ani de zile, să nu putem să facem nicio licitaţie transparentă". Intervenţia a dat naştere unui schimb lung de replici, întrerupt cu greu de primarul Aurel Simionescu. Propunerea lui Ciocan de a nu mai discuta proiectul a fost acceptată însă de majoritatea consiliului, astfel că proiectul a fost retras. Practic, singurii care au votat "împotrivă" au fost liberala Simona Drăghincescu, UNPR-istul Adrian Traian şi PP-LC-ista Paraschiva Paraschiv.

Piaţa, conflictul de interese şi DNA-ul

Regulamentul privind modul de închiriere a spaţiilor de la SC APT nu a fost singurul punct legat de Pieţe de pe ordinea de zi a şedinţei. S-a mai propus spre aprobare şi o rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli a societăţii pentru anul în curs. În acest context, s-a pus din nou problema consilierilor care derulează afaceri la Piaţă şi nu pot participa la vot pentru a nu risca să fie în conflict de interese. Practic, UNPR-istul Tudorel Arbunea a anunţat că nu participă la vot, însă la sugestia primarului Aurel Simionescu au fost amintiţi consilierul ALDE Elena Rădulescu şi liberalul Laurenţiu Chiru, ca fiind în aceeaşi situaţie. "Dar domnul Păvăloiu (n.r. - consilierul UNPR Cosmin Păvăloiu), nu? Votezi, domnule Păvăloiu?!", a intervenit imediat Drăghincescu. Pentru a lămuri situaţia, Ion Drăgan, secretarul municipiului, a precizat că fiind vorba de o simplă rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli la SC APT, şi ţinând cont că Păvăloiu nu are decât un contract de închiriere pe un modul, poate să voteze fără probleme. După un alt schimb de replici între Simona Drăghincescu şi colegii săi de partid primarul Aurel Simionescu l-a rugat pe secretarul municipiului să facă o precizare cât se poate de clară în privinţa posibilităţii de vot a acestora, iar Drăgan şi-a reiterat ideea că cei care au doar contracte de închiriere o pot face. Răspunsul nu a fost îndeajuns de mulţumitor pentru consilierul municipal ALDE Dan Păun, care a ţinut să îşi manifeste îngrijorarea asupra modului în care înţeleg procurorii DNA astfel de voturi politice. "V-aş propune să faceţi o adresă către toţi consilierii care au interese patrimoniale cu toate societăţile aparţinând CLM, prin care să le specificaţi negru pe alb ce fel de hotărâri pot vota şi ce fel de hotărâri nu pot vota. În felul acesta dispare orice fel de interpretare sau de posibilă interpretare pe viitor. Pentru că teama până la urmă este că se găseşte un procuror de la DNA care interpretează votul nostru absolut altfel, cu toate că noi dăm un vot politic aici. Eu asta aş face, ca să lămurim această chestiunea odată, să putem să mergem înainte, pentru că uitaţi, nu putem să avansăm. (...) O să ajungem până la urmă ca DNA-ul să conducă toate societăţile comerciale din ţara asta", a declarat Păun.
Proiectul a fost aprobat în cele din urmă cu 19 voturi "pentru" şi o abţinere din partea Simonei Drăghincescu. De precizat că nu au participat la vot Tudorel Arbunea, Laurenţiu Chiru şi Elena Rădulescu. De asemenea, au absentat motivat PP-LC-istul Ene Tache, ex-PNL-istul Paul Creţu (n.r. - implicat în dosarul "Ahmeya"), liberalul Florin Pricop şi PSD-ista Maria Coroş.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro