Mergi la conţinutul principal

Scandal la Evaluarea Naţională

Imediat după aflarea subiectelor de la limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională au început dezbaterile şi controversele asupra itemului care cerea identificarea tipului unei propoziţii - subiectivă, predicativă sau atributivă. Problema a fost că în situaţia în care se schimba topica, se schimba şi tipul propoziţiei, din subiectivă cum era iniţial, putea deveni predicativă.
Pornind de la această ambiguitate, 30 de părinţi s-au dus ieri dimineaţă la Ministerul Educaţiei cu o petiţie semnată de peste 20.000 de părinţi, prin care solicitau revizuirea urgentă a baremului de corectare, adică la subiectul cu pricina să fie punctate ambele variante. Văzând amploarea pe care o ia problema, ministrul a consultat tot ieri dimineaţă inspectorii de specialitate din ţară. "Dimineaţă ni s-a solicitat un punct de vedere referitor la subiectul respectiv şi toţi colegii am fost de acord că propoziţia respectivă era subiectivă. Acest lucru era clar. Da, itemul a fost ambiguu, dar baremul a fost bine făcut, aşa că nu există niciun motiv pentru a fi schimbat. Nu cred că ar fi corect să se ia asemenea măsuri sub presiunea străzii. Ar însemna că este un haos în sistem. Nu se poate aşa ceva", a spus inspectorul şcolar de limba română Adrian Simion.
La ora 16.00, în aceeaşi zi, ministrul Liviu Pop a făcut o conferinţă de presă, în care a anunţat că baremul este corect 100% şi că nu va fi modificat aşa cum au cerut părinţii petiţionari. "Nu putem schimba regulile în timpul jocului. Sunt sigur că nu va fi o problemă notarea elevilor, în contextul în care repartizarea este computerizată", a mai declarat Liviu Pop.
Astăzi, cei aproape 2.500 de elevi de clasa a VIII-a vor susţine proba la matematică. Primele rezultate se vor face publice pe 29 iunie, iar rezultatele finale se vor afla pe 2 iulie, după contestaţii. Media aritmetică a notelor obţinute la Evaluarea Naţională va forma jumătate din media de la admiterea la liceu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro