Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Scandal în CJ pe un proiect iniţiat de Stancu

Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Viorel Mortu, a anunţat la finalul săptămânii trecute că instituţia a fost "amendată de către Curtea de Conturi pentru un proiect refuzat de către Ovidiu Nechita pe vremea când era preşedinte CJ". Valoarea amenzii pe care instituţia a primit-o este de 80.000 lei şi a fost achitată în mai puţin de 48 de ore, la jumătate din cuantum, adică 40.000 de lei.
Această afirmaţie a ajuns la urechile PNL-istului Nechita care, în cadrul conferinţei de presă a partidului dinaintea şedinţei CJ de ieri, l-a acuzat pe şeful interimar al judeţului că încurcă instituţiile, ba mai mult, a plătit amenda, în necunoştinţă de cauză, întrucât cei implicaţi în proiect nu au fost întrebaţi nimic. Din spusele acestuia, proiectul nu a fost blocat, ci a fost anulată o procedură. "Este vorba despre proiectul «Dezvoltarea şi implementarea sistemului informatic şi de gestionarea registrului agricol la nivelului judeţului Brăila». Acest proiect a fost iniţiat în 2013, conform ghidului de funcţionare, când era preşedinte CJ domnul Stancu, care a considerat că suntem eligibili pe acest proiect. Pe data de 16 ianuarie 2014, prin dispoziţia nr. 551, domnul Stancu mă împuterniceşte reprezentant legal din partea CJ Brăila pe acest proiect. Procedura a fost iniţiată prin publicarea în SEAP a anunţului de participare în data de 10 martie 2014", a declarat Nechita. În luna mai 2014, Stancu a constituit o comisie de evaluare formată din cinci membri, iar câteva zile mai târziu "s-au deschis acele oferte. Analiza acestor oferte a durat aproximativ 6 luni de zile, mai precis până în noiembrie 2014, când deja se punea în discuţie demiterea mea", şi-a continuat liberalul ideea. "Comisia de evaluare a constatat în urma analizei ofertelor depuse că nu au fost întrunite prevederile art. 35 alin. 5 din OUG pe 34/2006 republicată, de către cei cinci ofertanţi. Drept urmare, în temeiul art. 209 din OUG din 2006 republicată, comisia de evaluare a hotărât anularea procedurii de achiziţie publică.
În data de 18 noiembrie 2014, ANAF prin UVAP, care este compartimentul de Verificare a Achiziţiilor Publice, şi nu Curtea de Conturi, are un punct de vedere şi lasă la aprecierea CJ ce trebuie să facă în continuare, indicând două posibilităţi: reevaluarea acestor oferte, cele care erau la momentul respectiv, sau închiderea procedurii. Pe 24 noiembrie 2014 a fost înaintat către ANAF raportul procedurii, semnat de către cei cinci membri ai comisiei, cât şi punctul meu de vedere avizat de departamentul juridic al CJ, finalizându-se astfel procedura. Pe 2 decembrie 2014, UVAP-ul ne cere stadiul procedurii, adică dacă au fost contestaţii. Nu a fost depusă nicio contestaţie de către ofertanţi. În lunile decembrie 2014 şi ianuarie 2015, cât încă mai eram reprezentant legal al acestui proiect, vă asigur că s-a purtat corespondenţa cu consultantul pentru revizuirea deficienţelor semnalat la prima procedură.
Pe data de 5 februarie 2015, Direcţia de Integrare din cadrul CJ termină această lucrare. Achiziţiile publice nu demarează această procedură, blocându-se proiectul sub conducerea domnului Mortu.
Practic, ce s-a întâmplat? În momentul în care eu am fost demis, chiar şi astăzi, proiectul era şi este în vigoare. Eu am anulat o procedură. Domnul Mortu face confuzie nu numai între instituţii ca denumire, ci şi între proiect şi procedură. Cred că dumnealui a fost numit reprezentant legal că, imediat după demiterea mea, cineva trebuia să fie pus reprezentant legal. Nu a mai continuat. Întrebarea mea este ce l-a oprit de domnul Mortu să pună această lucrare în SEAP prin Achiziţii Publice?", a povestit Nechita firul derulării acestui proiect controversat.
În şedinta Consiliului Judeţean, la rubrica "Diverse", liberalul a deschis subiectul de faţă cu ceilalţi consilieri judeţeni prezenţi, iar de aici până la scandal nu a mai fost decât un pas. Acesta l-a acuzat pe Mortu că vorbeşte în necunoştinţă de cauză şi "dacă dumneavoastră încurcaţi instituţiile şi nu ştiţi cu ce se ocupă fiecare instituţie, măcar învăţaţi denumirile lor în momentul în care apăreţi în presă. Din păcate, confundaţi pompierii cu hingherii şi IPJ cu CJ. Este jenant că aţi dat 400 de milioane de lei vechi fără să întrebaţi pe nimeni din comisie!", au fost cuvintele lui Nechita.
Consilierul juridic al CJ Brăila, Mioara Duţu, a intervenit şi a recunoscut eroarea lui Mortu în ceea ce priveşte autoritatea care a amendat instituţia judeţului, însă amenda este valabilă, deoarece a fost primită pentru anularea acelei proceduri. "S-a făcut o eroare, în sensul că amenda nu a fost dată de Curtea de Conturi, ci de ANRMAP cu privire la anularea unei proceduri a unui proiect. (...) S-a plătit de către instituţie această amendă a ANRMAP-ului, pentru faptul că s-a constatat că această anulare a fost incorectă. Există o contestaţie pe rolul Curţii de Apel Bucureşti acum", a declarat Duţu.
De parcă Ovidiu Nechita n-ar fi auzit explicaţia juristei, acesta a continuat să se apere, ridicând tonul. Iată dialogul dintre liberal şi preşedintele interimar Mortu:
Ovidiu Nechita: În momentul în care eu am fost demis, acel proiect era în vigoare sau nu? Da! De unde şi până unde spuneţi dumneavoastră că am blocat acest proiect? Reprezentantul legal al proiectului nu putea fi decât vicepreşedintele sau preşedintele CJ. Eu am anulat o procedură! (...) Ce aţi făcut domnule Mortu?
Viorel Mortu: Tot ce trebuie! Pentru mine, cea mai importantă problemă este că pe procedură CJ a fost amendat. Am făcut toate eforturile posibile să transforme amenda în avertisment. Nu am reuşit.
Ovidiu Nechita: Aţi blocat un proiect al judeţului! Dumneavoastră să plătiţi! Sunteţi conducătorul acestui judeţ! Sunteţi reprezentantul legal al acestui proiect? Spuneţi!
Viorel Mortu: Ţiganiada nu are ce căuta aici! S-a coborât în vulgaritate.
Ovidiu Nechita: Cine e reprezentantul legal al proiectului? De ce nu ne spuneţi? De ce omiteţi? Aveţi ceva de ascuns?
Viorel Mortu: Nu am nimic de ascuns!
Discuţia aprinsă s-a terminat cu o declaraţie a şefului CJ prin care a dat de înţeles că acest proiect nu este tocmai în regulă, ca şi multe altele de pe vremea fostului preşedinte Gheorghe Bunea Stancu. "Ideea este aşa: şi în cazul acestei proceduri ne-am propus să albim această rufă murdară a CJ. La un moment dat, la o secvenţă a proiectului, ceva nu a mai mers. La 4 luni şi jumătate, cineva din bordul proiectului ne-a amendat pentru secvenţa aceea. Amendă severă. Nu-i de glumă cu banul public (...) Noi acum nu facem altceva decât să albim rufele murdare lăsate de alţii. Şi eu, dar şi cei care vor veni în locul meu va trebui să facă acest lucru, pentru că e o chestiune care va dura ani", a conchis Mortu.

 




Categorie articol: 

Comentarii