Mergi la conţinutul principal

Sarmizegetusa romană va fi reconstruită

Un proiect de reconstituire 3D a oraşului roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cu ajutorul unor aparate ultra moderne, este în prezent derulat de specialişti români de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) Cluj-Napoca, ajutaţi de o echipă de la Centrul Naţional de Cercetare din Roma. Proiectul reprezintă o premieră pentru România, iar printre instrumentele folosite pentru reconstituirea 3 D a ruinelor din vechiul oraş Roma se numără o dronă şi un scanner performant, relatează Agerpres.
Potrivit directorului MNIT Cluj-Napoca, Carmen Ciongradi, proiectul va dura doi ani. "Muzeul nostru şi Centrul Naţional de Cercetare din Roma, mai precis Institutul pentru Tehnologie Aplicată la Patrimoniul Cultural derulează în această perioadă, în premieră, un proiect de reconstituire 3D a oraşului roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Reconstituirea se face pe baza măsurătorilor geofizice non invazive. Este vorba de monumentele necercetate aflate sub pământ, iar în cadrul cercetării se citesc anomaliile din sol şi se semnalează structurile arheologice, pe baze ştiinţifice, astfel încât se reconstruieşte 3D un oraş antic", a declarat Carmen Ciongradi.
Datele şi imaginile obţinute vor fi folosite, la finalul proiectului, în amenajarea unei expoziţii în cadrul căreia vizitatorii vor putea vedea cum arăta în urmă cu două mii de ani fosta capitală a Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Informaţiile privind topometria perimetrului şi cele legate de monumente - atât cele vizibile, cât şi cele care încă nu au fost dezgropate - vor fi adunate cu ajutorul unei drone.
"Cu ajutorul aparatelor se face morfologia solului şi se pot detecta structurile aflate sub pământ, cum sunt ziduri sau clădiri, astfel că se poate recrea oraşul roman cum era el acum 2.000 de ani", a explicat Ciongradi.
Perimetrul studiat este de 33 de hectare în interiorul oraşului roman şi de aproximativ 80 de hectare în exteriorul său. Proiectul se derulează în baza unui parteneriat la care participă şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi Universitatea Babeş-Bolyai.
Oraşul roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost construit după cucerirea Daciei de către împăratul Traian, în anul 106 d. H. Specialiştii români, mai ales istoricii şi arheologii ardeleni, studiază de decenii acest sit, fără ca perimetrul să fi fost epuizat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro