Mergi la conţinutul principal

"Salopetă" şi "Capeci", judecaţi pentru crima de la Zăvoaia

Doi fraţi din comuna Zăvoaia au fost deferiţi instanţei după ce au bătut şi înjunghiat un localnic care, din cauza hemoragiei puternice, a murit a doua zi la spital. Georgel Bercu (30 de ani), zis "Salopetă", cunoscut cu antecedente penale, este acuzat de omor calificat, în timp ce fratele său, Marius Bercu (23 de ani), zis "Capeci", a fost trimis în judecată pentru lovire sau alte violenţe. Cei doi au fost reţinuţi la câteva ore de la comiterea faptei, însă numai Georgel Bercu a primit mandat de arestare pentru 29 de zile, fratele său fiind obligat să nu părăsească localitatea.
În seara zilei de 10 noiembrie, Dragoş Daniel Dragomir a reclamat la Poliţie că în seara respectivă a fost agresionat cu o bâtă şi un cuţit de către cei doi fraţi, în timp ce se afla în faţa unui cafe-bar din comună. Ca urmare a sesizării, bărbatul a fost transportat cu ambulanţa la spital, prezentând diagnosticul de "plagă înjunghiată profundă coapsă picior drept, plagă înjunghiată latero-abdominală, şoc hemoragic". Victima a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, însă a doua zi dimineaţă a decedat la spital. La autopsia cadavrului s-a stabilit că moartea s-a datorat şocului hemoragic, consecinţa unei plăgi înjunghiate profunde. Leziunile au fost produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, acesta putând fi un cuţit cu lama de minim 15 cm. Celelalte leziuni constatate s-au produs prin lovire cu corpuri dure şi prin cădere, dar nu au legătură de cauzalitate cu moartea, victima necesitând maxim 10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în caz de supravieţuire.

După săvârşirea infracţiunii, Georgel Bercu şi fratele său au fost depistaţi în locuinţa lor din Zăvoaia. În cursul urmăririi penale s-a stabilit că la data comiterii faptei, între cei doi şi victimă a avut loc un conflict pe fondul consumului de alcool de către inculpaţi şi o stare conflictuală mai veche. Iniţial, Dragoş Dragomir a fost lovit cu pumnul şi bâta, însă după intervenţia unor martori din cafe-bar şi a unui paznic comunal, conflictul a încetat. Fraţii au pornit spre casă, dar la plecare au ameninţat-o pe victimă, Georgel Bercu spunându-i "oricum te omor în seara asta, că vin înapoi". După 15 minute, cei doi s-au întors la cafe-bar, Georgel având în cotigă o coasă, un băţ şi un furcoi, iar în buzunar un cuţit. A coborât cu furcoiul în mână şi a lovit capota maşinii "Dacia Nova" ce îi aparţinea victimei, moment în care furca s-a rupt. Zgomotul a alertat consumatorii din bar care au ieşit. Apoi Georgel a încercat să lovească victima, care venise lângă maşină, cu coada furcii, însă aceasta s-a ferit. Un martor a reuşit să ia coada din mâna inculpatului, dar acesta a scos cuţitul din buzunar şi a început să-l fugărească în jurul maşinii pe Dragoş Dragomir. Atunci, Marius Bercu a luat un ciomag de circa 1 metru lungime şi i-a ieşit în cale, lovindu-l în mod repetat. Victima s-a dezechilibrat, iar Georgel Bercu, care se afla în picioare în faţa sa, a înjunghiat-o cu cuţitul în coapsa piciorului drept. Inculpatul a mai lovit-o o dată în zona abdominală, aplecându-se asupra sa. Bărbatul a strigat după ajutor şi a rămas căzut în stradă. Un martor a intervenit şi l-a tras deoparte pe Georgel, care intenţiona să-l lovească şi la nivelul gâtului. Inculpatul s-a smucit şi a scăpat din mâinile acestuia, fugind apoi cu cuţitul în mână spre căruţa în care se suise deja fratele său, părăsind în goană locul faptei. Martorii au precizat că Georgel Bercu a folosit în agresiune un cuţit de circa 20 cm lungime, care a fost găsit ulterior la domiciliul său. Victima a fost luată de pe stradă şi dusă pe scările cafe-bar-ului, unde martorii i-au acordat îngrijiri medicale, tamponându-i rana de la picior întrucât sângera abundent. În cursul urmăririi penale, Marius Bercu a recunoscut că a lovit victima cu bâta pe spinare şi apoi a fugit, iar fratele său a recunoscut că a înjunghiat-o de două ori cu cuţitul pe care îl luase de acasă şi îl avea ascuns în buzunar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro