Mergi la conţinutul principal

Salină la Brăila

La Brăila funcţionează, începând de vineri, 29 mai, o salină de suprafaţă. Este vorba, de fapt, despre o încăpere placată cu bucăţi de sare provenite dintr-o salină naturală şi dotată cu un sistem de ventilaţie special. Tipul acesta de saline de suprafaţă a fost inventat în urmă cu circa 10 ani de un român din Târgu Mureş, Nelu Ştefan Roman, care şi-a patentat ideea, sub denumirea "Salinele Roman". Graţie concentraţiei mari de aerosoli şi a microclimatului ideal, din punct de vedere al temperaturii şi umidităţii, se spune despre aceste incinte că sunt foarte eficiente în tratarea bolilor respiratorii, regenerarea organismului, reducerea stresului.
Salina de suprafaţă de la Brăila a fost deschisă pe Str. Plutinei, nr. 6, de firma "Cunax Com" SRL, care a cumpărat licenţa necesară. Are o suprafaţă de 107 metri pătraţi, iar pentru placarea pereţilor şi tavanului s-au folosit circa 60 tone de sare, extrasă din salina Slănic Prahova. În interior există un spaţiu de joacă pentru copii, dar şi câteva mese, unde adulţii pot juca şah, remy sau table. Ada Bujoiu, administratorul salinei, spune că durata unei şedinţe terapeutice este de o oră, iar într-o cură completă trebuie făcute minim 15 şedinţe, realizate în zile consecutive.
Preţul unei şedinţe este de 14 lei pentru adulţi, iar abonamentul pentru o cură completă, de 15 zile, costă 180 lei. Pentru pensionari, elevi şi studenţi, şedinţa costă 12 lei, iar abonamentul 150. Pentru copiii sub 10 ani, preţul este 10 lei, iar pentru un abonament se plăteşte 120 lei. Programările se pot face la telefonul 0726.126.000.
Salina artificială de suprafaţă "Aether", de pe Str. Plutinei, este singurul obiectiv de acest gen deschis sub licenţă "Salinele Roman" din zona Brăila - Galaţi. Astfel de saline funcţionează deja în mai toate oraşele mari ale României.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro