Mergi la conţinutul principal

Salbă de medalii pentru şahiştii de la Orizont 64

• Cosmin Nedelcu a câştigat “Cupa 1 Decembrie”, la şah rapid • alţi şapte reprezentanţi ai clubului s-au remarcat la “Cupa Brăilei”

 

Şahiştii de la Orizont 64 antrenaţi de vicepreşedintele clubului, Ionel Balcan, au avut prestaţii foarte bune la celel două turnee la care au participat în weekendul trecut.

Duminica trecută reprezentantul clubului Orizont 64, multiplul medaliat naţional şi internaţional, Cosmin Nedelcu, s-a clasat pe primul loc la “Cupa 1 Decembrie”, la şah rapid, competiţie rezervată tuturor categoriilor de vârstă, copii, juniori şi seniori, desfăşurată la Focşani. Şahistul pregătit de candidat maestru în şah, Ionel Balcan, Nedelcu, a realizat 6 puncte din 7 posibile, brăileanul reuşind să-şi treacă în cont 5 victorii şi 2 remize la competiţia organizată de CS Olimp Focşani.

Câştigătorii au fost recompensaţi cu medalii, diplome, cupe, premii în bani şi obiecte.

Alţi şapte şahişti ai clubului Orizont 64 au participat la “Cupa Brăilei”, la şah clasic, o competiţie organizată de clubul Micul Prinţ în staţiunea Lacu Sărat.

La băieţi 8 ani Grigore Matei de la Orizont 64 s-a clasat pe primul loc. Component al lotului naţional de şah, Matei a câştigat detaşat turneul rezervat categoriei lui de vârstă, obţinând 5 puncte şi jumătate din 6 posibile. Colegul lui de club, Victor Dumbravă s-a clasat pe locurile 1-2 la egalitate de puncte cu Andrei Dumitraşcu, de la şah Club Galaţi. Neînvinşi, ambii şahişti au realizat câte 5 puncte la băieţi 12 ani.

Tot la turneul rezervat sportivilor de 12 ani Cosmin Andrei s-a clasat pe locul al treilea cu 4 puncte, ratând primul loc în ultima rundă, iar Ştefan Stoian ocupat poziţia a şaptea. La categoria băieţi 10 ani, cu 3 puncte şi jumătate, Andreas Alexandrou a ocupat locul al doilea.

În concursul băieţilor de 7 ani Alexandru Mihai Radu a relizat 3 puncte din 6 posibile şi s-a clasat pe locul al treilea, cu menţiunea că brăileanul a ratat clasarea pe poziţia a treia în clasamentul general în ultima rundă.

Debutant în astfel de competiţii Ştefan Codrescu s-a clasat pe locul al zecelea la băieţi 8 ani.

Câştigătorii au primit din partea organizatorilor diplome, cupe, medalii şi premii în bani.

“Sper ca prin aceste competiţii copiii şi juniorii legitimaţi la Orizont 64 să capete mai multă experienţă şi să obţină rezultate la fel de bune şi în 2018”, a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64 Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro