Mergi la conţinutul principal

Salariul mediu a crescut la 2.930 de lei în decembrie

Salariul mediu brut a ajuns, în dcembrie 2015, la 2.930 de lei, iar cel net la 2.114 lei, potrivit INS. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în sectorul fabricării produselor de cocserie şi al produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (5.633 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.165 lei), potrivit unui comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS), potrivit Digi24.
În luna decembrie 2015, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.930 lei, cu 10,2% mai mare decât în luna noiembrie 2015, iar cel net de 2.114 lei, în urcare faţă de luna precedentă cu 196 lei (^10,2%).

Creştere de 13,3% într-un an

„Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,3%. Indicele câştigului salarial real (calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum - n. r.) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114,4%. Indicele câştigului salarial real a fost de 110,1% pentru luna decembrie 2015 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 159,4%, cu 14,6 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2015", informează INS.
În luna decembrie 2015, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna noiembrie 2015.
Potrivit INS, creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de încetarea contractelor de muncă/disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici.

Cele mai mari creşteri

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în silvicultură şi exploatare forestieră , inclusiv pescuit şi acvacultură (cu 43,9%), în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă, activităţi de editare (între 35,5% şi 40,0%), în transporturi aeriene, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport (între 21,5% şi 29,5%), în industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, telecomunicaţii, cercetare-dezvoltare, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, alte activităţi extractive (între 15,0% şi 19,0%).

Scăderi

INS precizează că scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna decembrie 2015 de premii ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net, de 6,1%, s-au înregistrat în activităţile auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), respectiv în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, de 2,3%, mai arată documentul citat.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (^10,7%), învăţământ (^9,4%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (^4,0%) ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro