Mergi la conţinutul principal

Saddayah îşi lansează primul album în această seară, în Bucureşti

• una dintre cele mai promiţătoare trupe din noul val de death metal din România, Saddayah, îşi lansează primul album intitulat “Apopheny of Life” • concertul formaţiei ploieştene va avea loc în această seară (vineri 7 septembrie), în Yellow Club din Bucureşti, la ora 19:30 • în  deschidere vor concerta: Linear Disorder (melodic death metal, Bucureşti), Claymore (melodic black metal, Bulgaria)

 

Trupa de death metal din Ploieşti, Saddayah îşi va lansa în această seară primul album în cadrul unui concert ce va avea loc cu ocazia ediţiei 75 a seriei de evenimente Metal Under Moonlight. Show-ul de vineri (7 septembrie), va avea loc în Yellow Club din Bucureşti, începând cu ora 19:30 şi este unul special, deoarece fanii trupei vor avea ocazia să asculte în premieră, integral, primul album Saddayah, intitulat “Apopheny of Life”. Grupul este unul dintre cele mai promiţătoare din noul val death metal din România, de curând a semnat cu casa de discuri Loud Rage Music, record label sub egida căruia va scoate pe piaţă primul album.

Concertul va fi deschis de Claymore, o trupă bulgărească de melodic black metal, extrem de bine primită la noi, dar şi de Linear Disorder, o tânără trupă bucureşteană de modern melodic death metal. Potrivit organizatorilor, programul evenimentului va fi următorul: 19:30 - acces public; 20:15-20:45 - Linear Disorder; 21:00-21:45 - Claymore; 22:00-23:00 - Saddayah.

Preţul biletului este 20 lei (de vânzare doar la intrare, în seara concertului). Acest concert este non-profit, prin urmare toate încasările rezultate sunt folosite pentru organizarea evenimentului.

Yellow Club se află la adresa: Str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 1, Sector 3, Bucureşti. Organizatorii au prezentat şi o listă cu mijloacele de transport disponibile. Metrou (staţia Costin Georgian); RATB: 70, 79, 102, 253 (staţia Lucreţiu Pătrăşcanu), 92, 101, 330, 335 (staţia Parc Titan).

Pe durata concertului sunt permise fotografiatul şi filmatul, însă este interzis accesul cu băuturi şi mâncare aduse din afara clubului. La eveniment va exista şi un stand de CD-uri şi tricouri rock/metal.

Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii despre eveniment şi despre trupele care concertează accesând următoarele link-uri:

https://web.facebook.com/events/2035682246470549/

https://web.facebook.com/SaddayahBand/

https://web.facebook.com/claymore.bg/

https://web.facebook.com/LinearDisorder/

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro