Mergi la conţinutul principal

S-a urcat la volan băut şi fără permis

un şofer brăilean circula cu autoturismul pe un drum judeţean din afara localităţii Făurei, însă poliţiştii i-au spus “Stop” • el nu avea permis, iar aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,64 mg/l

 

În cursul zilei de 31 ianuarie, la ora 15.20, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Făurei l-au oprit în trafic, pe DJ 203S, în afara localităţii Făurei, pe un bărbat de 38 de ani din Brăila. Acesta conducea un vehicul având permisul de conducere suspendat. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,64 mg/l. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele său, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro