Acum o sută de ani, când drumul de apă al Dunării era cea mai sigură şi rapidă cale, de la Hârşova până la Turnu Severin şi chiar mai departe, la Moldova Nouă, Brăila avea nevoie de o gară fluvială pentru sutele de pasageri care aşteptau să se îmbarce la bordul vapoarelor cu zbaturi. Din acea necesitate a luat fiinţă, între 1904 şi 1906, clădirea ce avea să devină, de-a lungul timpului, un adevărat simbol al portului brăilean. Când a fost dată în folosinţă, avea importanţa unui aeroport din zilele noastre, iar timp de jumătate de veac s-a aflat în centrul activităţii portuare brăilene. Apoi, odată cu dezvoltarea reţelei de cale ferată şi de şosele, importanţa transportului fluvial de pasageri a început să scadă. De prin anii '50, lungimea şi frecvenţa curselor au fost reduse treptat, pentru ca, prin 1994 - 1995, ultima cursă regulată, Brăila - Galaţi, să fie anulată, din lipsă de călători. În prezent, fosta gară fluvială îndeplineşte două funcţiuni: sediu de firmă privată şi locuinţă particulară. Privilegiul de a locui cu familia în una dintre cele mai reprezentative clădiri a Brăilei îi aparţine lui Gheorghe Antistescu, patronul "Romnav" Brăila. În urmă cu trei ani, familia Antistescu s-a mutat în cele cinci camere de la etajul clădirii. Nu înainte, însă, de a investi câteva sute de mii de euro pentru a-i recupera spiritul clădit în cărămidă şi piatră de Dobrogea de celebrul Anghel Saligny.
"Reabilitarea a început în 1999. Nu a fost nevoie de consolidarea structurii de rezistenţă. Din acest punct de vedere clădirea se afla într-o stare foarte bună, se cunoştea că a fost construită de Saligny. Fundaţia din piatră de Dobrogea e aşezată pe piloni elastici de lemn, iar pereţii sunt de cărămidă de foarte bună calitate. Am înţeles de la istoricii Muzeului Brăilei că o parte din această cărămidă a provenit din demolarea unei vechi biserici. A trebuit, totuşi, să dăm toată tencuiala jos şi să facem alta nouă, pentru a-i reda aspectul original. Partea cu tencuiala a costat 380.000 euro, iar pentru refacerea acoperişului a fost nevoie de 50.000 euro", ne-a spus Gheorghe Antistescu. În ceea ce priveşte etajul, unde locuieşte de trei ani, împreună cu soţia, cei doi fii şi o noră, Antistescu zice că a căutat să redea şi acolo atmosfera de epocă, restaurând vechile candelabre, tâmplăria şi stucaturile.
Apartamentul din casa gării
Cum a ajuns locuinţă particulară această clădire de referinţă a Brăilei, construită de statul român la începutul secolului XX? De la inaugurare şi până la începutul anilor '90, ea a aparţinut Ministerului Transporturilor, în diversele forme luate de-a lungul anilor de această instituţie. În 1991, Compania de Navigaţie Fluvială Română s-a divizat în mai multe structuri. Flota fluvială existentă în acea perioadă s-a împărţit în patru segmente. Un astfel de segment a fost preluat de societatea comercială "Brăila Nav", în al cărei patrimoniu a intrat, pe lângă navele respective, gara fluvială şi o altă clădire de patrimoniu de pe Str. Danubiului. În 1996, la conducerea "Brăila Nav" a fost numit gălăţeanul Gheorghe Antistescu. Acesta a schimbat denumirea firmei în "Romnav" şi s-a luptat să o scape de faliment, fiindcă, din cauza datoriilor acumulate către bănci începuse să-i fie executate activele. BCR a preluat, în contul datoriilor, clădirea de pe Danubiului, în care şi-a făcut sediu. Tot BCR ar fi vrut să ia şi gara fluvială. "A fost nevoie să împrumutăm 76.000 de lei, cât reprezenta datoria pentru care această bancă ar fi vrut să ne ia vechea gară fluvială, şi aşa am reuşit să păstrăm clădirea", ne-a povestit Antistescu. În 1999, Programul Asociaţiei Salariaţilor (PAS) a cumpărat pachetul de acţiuni al "Romnav". În calitate de preşedinte al PAS, Gheorghe Antistescu deţinea, şi încă mai deţine, pachetul majoritar de acţiuni. Astfel, a avut posibilitatea să ocupe locuinţa de serviciu de la etajul clădirii, în timp ce parterul este ocupat de birourile firmei care, cu cele 75 de nave ale sale, inclusiv bacurile de la trecerea Smârdan, reprezintă unul dintre cei mai de succes armatori români de pe Dunăre.
Inima portului brăilean
În anii de început, sălile de aşteptare ale gării fluviale făceau cu greu faţă afluxului de pasageri. Erau oameni de toate categoriile sociale, de la ţăranii cu paporniţe pline, plecaţi cu căţel şi purcel la rudele aflate în localităţile din aval sau amonte de Dunăre, până la domnii cu obraz subţire, abonaţi ai cabinelor de clasa I. În epoca trăsurilor şi căruţelor, când păienjenişul căilor de fier şi al drumurilor de piatră încă nu pătrunsese în cele mai greu accesibile locuri, călătoria cu vaporul pe Dunăre era o necesitate. De aceea, din zori şi până în noapte, forfota nu înceta în jurul gării fluviale. Hotelurile, cârciumile, dar şi bordelurile din apropierea portului dădeau pe dinafară de clienţi şi toată lumea era mulţumită, la fel ca armatorii şi căpitanii de vapor. Două săli de aşteptare erau în incinta gării, una pentru clasa a II-a, una de clasa I, pentru domnii cu monoclu şi cucoanele în rochii cu crinolină. Parterul mai era ocupat de casele de bilete şi o toaletă publică. La etaj, se aflau Biroul Hidrografic Român, biroul căpitanului de port şi biroul reprezentantului autorităţii navale.
Clădirea, proiectată de un celebru arhitect al epocii, seamănă cu un vapor al epocii, impresie subliniată de cele două turnuri care amintesc de uriaşele coşuri de fum necesare motoarelor cu aburi. De-a lungul vremii au apărut diverse legende legate de funcţionalitatea turnurilor. S-a spus că în acestea se află un sistem inovator şi unic de contracarare a efectelor cutremurelor: două mari pistoane acţionate hidraulic, cu rol în echilibrare a întregii construcţii contra mişcărilor tectonice. "Nu e niciun sistem, de nici un fel, în turnuri. Protecţia la seism este dată de pilonii de lemn pe care e aşezată clădirea. Sunt înfipţi foarte adânc în pământ, iar elasticitatea lor ar trebui să anihileze efectele seismelor puternice, ne-a explicat locatarul Antistescu.
Clădirea mai este cunoscută de localnici sub numele de Căpitănia Brăila, deşi, în realitate, nu a aparţinut niciodată acestei instituţii. Căpitănia a avut închiriate birouri acolo, însă în ultima perioadă a funcţionat în alte locaţii, până în 2008, când şi-a inaugurat propriul sediu, în apropiere de gara fluvială.
Ambiţia unui proiect privat
În momentul de faţă, cursele de pasageri pe Dunăre nu mai pot fi o afacere, din simplul motiv că autoturismul, trenul, autobuzul sau microbuzul reprezintă alternative mult mai viabile decât vaporul. Drumul pe apă, cu o navă de tonaj mediu, de la Brăila la Tulcea, durează în jur de patru ore, în timp ce cu microbuzul nu depăşeşte o oră şi jumătate. În atari condiţii, singura modalitate de a aduce pasageri este în scop turistic. Administratorul "Romnav" spune că, împreună cu alţi câţiva parteneri de afaceri, intenţionează să pună la punct un circuit turistic ce ar include plecarea de la gara fluvială Brăila, în nava cu zbaturi "Borcea", aflată în prezent în exploatarea Palatului Copiilor. Călătoria s-ar face până la Galaţi, unde turiştii ar fi preluaţi de un tren de epocă, cu locomotivă cu aburi şi vagoane specifice începutului de secol XX, ar fi aduşi înapoi în portul brăilean, unde ar fi invitaţi să facă o plimbare cu trăsurile prin centrul istoric. Astfel, gara fluvială şi-ar putea redobândi o parte din utilitatea de odinioară. Antistescu intenţionează să pună la dispoziţia turiştilor o sală de aşteptare, pentru care a trimis la restaurat piese de mobilier de epocă. "Ne luptăm să punem în practică acest proiect. Primăria Brăila este de acord să includă nava «Borcea», iar acum ne străduim să găsim o locomotivă cu abur şi vagoane vechi. Sperăm să reuşim să realizăm ce ne-am propus, deoarece cred că ar exista mulţi turişti interesaţi de un astfel de circuit. Imaginaţi-vă cum ar fi dacă vechile magazii ar fi restaurate şi s-ar deschide acolo cluburi sau restaurante. În plus, spre deosebire de Galaţi, centrul vechi al Brăilei are foarte multe de arătat, iar o plimbare cu caleaşca pe străzi chiar ar fi o experienţă frumoasă", ne-a spus Gheorghe Antistescu. Acesta se declară mâhnit de faptul că multe clădiri de patrimoniu zac neîngrijite, în condiţiile în care puţine oraşe din România se mai pot lăuda cu astfel de monumente. "Proprietarii acestor clădiri ar trebui obligaţi, prin hotărâre de Consiliu Local, să le reabiliteze. Dacă se plâng că n-au bani, atunci să vină municipalitatea să investească în clădirile respective, cu condiţia ca, în 12 luni, proprietarii să deconteze investiţia. Nu dau banii nici în 12 luni, atunci înseamnă că nu au posibilitatea de a întreţine o clădire de patrimoniu, iar aceasta ar trebui să intre în proprietatea municipalităţii", este soluţia imaginată de Gheorghe Antistescu pentru salvarea patrimoniului arhitectural al Brăilei.
