Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

S-a găsit o nouă destinaţie pentru una dintre centralele-turn din cartierul Hipodrom

• este vorba despre centrala situată lângă parcul de joacă de la fostul cinema “Unirea” • aceasta va fi predată Şcolii “Mihai Eminescu” pentru a fi transformată în spaţiu destinat activităţilor didactice şi recreative • deşi construcţia cu o arhitectură deosebită prezintă fisuri destul de pronunţate, s-a făcut o expertiză, iar concluzia specialiştilor a fost că structura de rezistenţă nu este afectată

 

Abandonată de ani de zile şi ajunsă într-o stare de degradare avansată, una dintre fostele centrale termice din cartierul Hipodrom îşi va găsi în curând o nouă întrebuinţare. Este vorba despre centrala-turn situată în zona centrală a cartierului, lângă un parc de joacă pentru copii şi în apropierea Şcolii “Mihai Eminescu”. În prezent este în desfăşurare procedura de predare a acestui obiectiv de la Primăria Brăila către instituţia de învăţămând din vecinătate, iar după ce transferul va fi definitivat centrala va trece printr-o reabilitare exterioară şi interioară, precum şi printr-o recompartimentare, astfel încât să poată găzdui diverse activităţi didactice şi recreative. În ultima perioadă, pe suprafaţa exterioară a construcţiei au apărut fisuri destul de pronunţate, care par a afecta inclusiv structura de rezistenţă. Se pare, totuşi, că nu există niciun risc de prăbuşire. Primarul Marian Dragomir ne-a informat că s-a făcut o expertiză complexă şi că specialiştii au concluzionat că elementele de rezistenţă sunt în regulă, problemele de la exterior fiind doar de ordin estetic, după desprinderea unor plăci de ornament. “S-a făcut o expertiză şi a reieşit că structura de rezistenţă este solidă. Centrala va beneficia de o reabilitare, prin refacerea mozaicului exterior, astfel încât să se păstreze aspectul iniţial şi patina timpului. Interiorul va fi, de asemenea, reabilitat şi recompartimentat. Investiţia va fi făcută de beneficiar, adică de Şcoala «Mihai Eminescu», însă banii necesari vor fi asiguraţi de Primărie, de la bugetul local”, ne-a informat primarul Dragomir. Deocamdată, nu se poate spune când va fi definitivat transferul şi când vor începe lucrările de reabilitare, pentru ca vechea centrală să poată funcţiona efectiv ca spaţiu destinat activităţilor didactice.

În anii ’60, când au fost proiectate de arhitecţii brăileni Maria şi Ştefan Cocioabă, centralele-turn din cartierul Hipodrom au făcut senzaţie pe plan naţional, cu alura lor zveltă şi finisajul mozaicat. De altfel, pentru aceste turnuri dar şi pentru cele câteva blocuri cu scări laterale cu pereţi de sticlă şi cu faţadă mozaicată din cartierul Hipodrom s-a acordat Premiul de Stat al Uniunii Arhitecţilor din România, în 1965, după cum îşi aminteşte ziaristul veteran Constantin Ionescu. Din păcate, din mândria de odinioară nu prea a rămas mare lucru, centralele aflându-se în prezent într-o stare foarte precară, după ce fostul proprietar - CET Brăila - le-a scos din funcţiune şi au rămas abandonate ani de zile. Acestea au intrat, oficial, în proprietatea Primăriei Brăila abia anul trecut, iar acum li se caută destinaţii, pentru a fi puse din nou în valoare.




Categorie articol: 

Comentarii