Mergi la conţinutul principal

S-a deschis cea mai mare grădină de flori din lume

Keukenhof, cea mai mare grădină de flori din lume, îşi deschide porţile pentru public, azi, într-o ediţie dedicată Epocii de Aur olandeze, o perioadă ce corespunde secolului al XVII-lea, în care această ţară a înregistrat progrese deosebite în domenii diverse, precum comerţ, arte şi ştiinţe, informează site-ul keukenhof.nl, citat de news.ro.
Epoca de Aur olandeză a fost, de asemenea, perioada în care au fost realizate marile descoperiri geografice, iar comerţul cu lalele a cunoscut o evoluţie fulminantă.
Punctul central al expoziţiei din 2016 va fi un mozaic uriaş din bulbi de lalele, dedicat Epocii de Aur olandeze. Mozaicul este alcătuit dintr-o dală uriaşă Delft Blue (ceramică olandeză), pe care sunt reprezentate mările şi oceanele Terrei, dar şi casele multicolore de pe canalele din Amsterdam.
Mozaicul are o suprafaţă totală de 250 de metri pătraţi, iar pentru realizarea lui au fost utilizaţi peste 100.000 de bulbi de flori: lalele, zambile şi brânduşe. Bulbii au fost dispuşi în două straturi, pentru că organizatorii au dorit să se asigure că plantele vor înflori pe parcursul întregului sezon.
Lalele reprezintă un simbol al Olandei în întreaga lume, iar Keukenhof nu face excepţie, atribuind acestei flori un loc de cinste în expoziţia sa anuală.
Ediţia Keukenhof 2016 are loc în perioada 24 martie - 16 mai. Un bilet costă 16 euro, pentru adulţi, şi 8 euro, pentru copii. Keukenhof este cea mai mare grădină de flori din lume şi primeşte în fiecare an peste 750.000 de vizitatori.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro