Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

S-a dat liber la infectarea cu Covid 19

În condițiile în care pandemia de COVID-19 a căpătat noi dimensiuni, iar numărul îmbolnăvirilor crește alarmant de la o zi la alta, o decizie a Curții Constituționale a României pune țara pe jar și lasă autoritățile fără pârghiile necesare pentru a ține sub control răspândirea noului coronavirus.

În seara zilei de joi, pe 9 iulie, când în România s-au înregistrat peste 600 de cazuri noi de îmbolnăviri, în Camera Deputaților au fost adoptate modificările la legea privind carantina. Într-un joc de alba-neagra cu sănătatea populației, deputații au adus modificări majore faţă de varianta propusă de Guvern, completând definiții. Au fost modificate astfel definiţiile carantinei, izolării şi persoanei bolnave, iar varianta adoptată de deputaţi a legii privind carantina a fost trimisă la  Senat, care este forul decizional. În timp ce mii de români aflați în izolare sau carantină au ieșit liberi pe străzi, iar situația devine din ce în ce mai incertă și îngrijorătoare, Valer Dorneanu, președintele CCR, se spală pe mâini, precum Pilat din Pont. El pare neatins de acuzațiile ce i se aduc pentru măsurile care favorizează răspândirea bolii și bate apa în piuă cu drepturile și libertățile fundamentale.

Potrivit Ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, din cauza deciziei CCR, 30.000 de români au ieșit din izolare și peste 1.200 din cei 3.500 aflați în carantină, au ieșit din carantină și se plimbă liberi printre noi, cei care am intrat într-o mare relaxare. Acum,  autoritățile nu mai au pârghiile necesare pentru a ține sub control cazurile pentru internare și izolare, iar bolnavii, simptomatici sau asimptomatici, pot răspândi virusul la fiecare pas.

Altfel spus, în prezent putem vorbi despre o transmitere comunitară la nivelul întregii țări, dar nimeni nu se mai poate face vinovat, întrucât legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor și  266 dintre aleșii noștri au votat ”pentru”. Pentru interesele lor politice, pentru interese de partid, pentru a cânta în strună unor judecători care, nici pe departe nu ne apără drepturile sau sănătatea.

Acum, nu mai contează dacă o persoană a fost testată pozitiv Covid 19, dacă a fost internată sau dacă are simptomele bolii.

La noi, Curtea Constituţională garantează tuturor bolnavilor infectaţi deplină libertate de mişcare și toate măsurile luate de Guvern în vederea controlării pandemiei covid-19 sunt considerate anticonstituţionale.

Între jocurile politice, între recomandările Guvernului și libertățile oferite de Curtea Constituțională suntem noi, românii, și sănătatea noastră. Sănătatea noastră și a copiilor noștri, pusă în balanță de mandate politice și de o Justiție care nu mai este de mult oarbă.

Acum, când s-a dat liber la infectarea cu Covid 19, pentru noi, posibile victime ale deciziilor lor, ce definiție ar trebui modificată?

 




Categorie articol: 

Comentarii