Mergi la conţinutul principal

S-au stabilit semifinalistele la Cupa “Moş Crăciun” la fotbal în sală

• Pretenaşii, singura formaţie cu maximum de puncte în faza grupelor • din grupa a doua s-a mai calificat Kinder • Viitorul Ianca şi FC Buzăului şi-au asigurat participarea în penultimul act al competiţiei

 

Conform aşteptărilor, cu o singură excepţie, cea a formaţiei Pretenaşii, care a defilat în meciurile din grupă, semifinalistele Cupei “Moş Crăciun” la fotbal în sală s-au stabilit în ultima etapă. O rundă la finalul căreia, în prima grupă, trei echipe au avut câte 5 puncte, astfel că s-au luat în calcul toate criteriile pentru a se stabili cine va merge în penultimul act al competiţiei din acest an. În final, s-a stabilit ca mai departe să meargă Viitorul Ianca şi FC Buzăului, fapt ce a generat proteste din partea celor de la Rebis Făurei, dar organizatorii au reuşit să calmeze spiritele.

În primul meci al zilei, Rebis Făurei a trecut la scor, 10-3, de Dinamo. Bănel Nicoliţă a marcat de patru ori, Silviu Moise a realizat un hat trick, Dănuţ Ion o “dublă”, iar pe lista marcatorilor, de la învingători, şi-a mai trecut numele şi Alexandru Niţă. Reuşitele echipei Dinamo au fost semnate de Iordache, Dumitrana şi Oprescu.

Au urmat două partide extrem de spectaculoase, atât prin prisma golurilor înscrise cât şi în cea a fazelor incendiare de poartă, jocuri în care s-au decis semifinalistele.

Lueafărul şi Kinder le-au oferit spectatorilor un meci electrizant, cu opt goluri dar şi cu ratări monumentale. Costel Roşu a semnat primele ocazii de poartă dar nu a reuşit să schimbe tabela, iar la prima fază periculoasă Mădălin Calu (min. 9) a marcat pentru Luceafărul. După câteva secunde, Viorel Tănase a ratat şansa egalării însă mingea a rămas la cei de la Kinder, care au obţinut o lovitură liberă în urma căreia Costel Roşu l-a învins pe Gurău şi a egalat. După numai patru minute, Subţirică a dus-o din nou pe Luceafărul în avantaj, însă când mai erau câteva secunde din prima repriză portarul echipei Luceafărul a gafat impardonabil, iar Dragoş Mocanu a stabilit scorul primei reprize, 2-2. Repriza a doua s-a derulat după acelaşi scenariu, cu menţiunea că Luceafărul a ratat pe bandă rulantă, iar Kinder a marcat de trei ori. Viorel Tănase a adus-o pe Kinder în avantaj în minutul 22 şi tot el a marcat pentru 4-2, şapte minute mai târziu. Între timp, Gurău a avut două intervenţii spectaculoase la şuturile consecutive ale lui Roşu şi Bogoş. După o pasă a lui Costel Roşu, de departe cel mai bun jucător de pe teren, Bogoş a dus scorul al 5-2 pentru Kinder. La ultima fază a partidei, Dan Panait a înscris pentru Luceafărul dar mai departe merge Kinder.

A urmat partida dintre FC Buzăului şi Viitorul Ianca, un meci în care s-a jucat cu garda jos şi care s-a încheiat nedecis, 4-4. O remiză în urma căreia ambele echipe şi-au asigurat participarea în semifinale. Cazan (min. 8) şi Vali Durbacă (min. 26) au dus scorul la 2-0 în favoarea Viitorului Ianca, Dima a redus din diferenţă în minutul 27 dar după alte trei minute Crăciun a restabilit diferenţa de două goluri dintre Viitorul şi FC Buzăului. Ilie (min. 33) şi Dima (min. 35) au înscris pentru FC Buzăului şi au restabilit egalitatea. Până la final fiecare formaţie a mai înscris câte o dată, Viitorul prin Crăciun, FC Buzăului prin Simion şi jocul s-a încheiat nedecis.

În ultima partidă a serii, Pretenaşii a câştigat la scor, 9-2, meciul cu Spartanii Cazasu şi este singura echipă de la această competiţie care a încheiat cu maximum de puncte faza grupelor.

Meciul nu a avut istoric deşi la Pretenaşii nu a evoluat Vasilică Gheorghe. Pentru echipa învingătoare au marcat Baciu (min. 4), Ciobăniţă (min. 8, 32, 40), P. Ioan (min. 16), Moldoveanu (min. 19, 35, 38), L. Boariu (min. 29), iar pentru Spartanii au înscris Banciu (min. 9) şi Piaşu (min. 17).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro