Mergi la conţinutul principal

S-au stabilit meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a

• campioana Ligii a IV-a din Brăila se va “duela” cu omoloaga din Vaslui • în acest moment CS Făurei are prima şansă la câştigarea campionatului

 

Miercuri, 31 mai, la sediul Federaţiei Române de Fotbal s-a stabilit ţintarul meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, tragere la sorţi în care au fost împerecheate judeţele. Iar câştigătoarea Ligii a IV-a din judeţul Brăila va disputa o dublă manşă cu cea a judeţului Vaslui.

În acest moment în niciunul dintre cele două campionate nu există o câştigătoare certă. În Liga a IV-a brăileană la fotbal pe primul loc se află CS Făurei, aceasta fiind secondată, la doar două puncte distanţă, de Victoria Traian. Sâmbătă, în penultima etapă a returului turneului play-off CS Făurei joacă la Viitorul Ianca, iar Victoria Traian, la Victoria Cazasu. În ultima rundă ambele vor evolua pe teren propriu, CS Făurei primeşte vizita celor de la Viitorul Însurăţei, iar Victoria Traian, pe cea a Viitorului Ianca.

Nici în campionatul Ligii a IV-a a judeţului Vaslui situaţia nu este clară: aici trei formaţii au şanse egale să câştige campionatul şi anume Vitis Şuletea, FC 2007 Gârceni şi FC 2012 Vaslui.

Meciurile se dispută în sistem eliminatoriu, turul urmând a avea loc pe 17 iunie, la ora 18.00, returul pe 24 iunie, ora 17.30.

“Dacă noi vom câştiga dreptul de a disputa meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, şi în acest moment avem prima şansă, vom aborda la victorie ambele partide din barajul de promovare. Ne dorim ca oraşul Făurei să aibe din aceast an echipă în Liga a III-a”, a declarat Adrian Andrei, preşedintele echipei CS Făurei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro