Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

S-au reîntâlnit la 31 de ani de când au fentat moartea

* emoţionanta revedere a avut loc în holul Bibliotecii Judeţene, cu ocazia vernisării unei expoziţii pe teme aviatice

"Vă salut cu respect, domnule comandant Mitu!". "Şi eu vă salut, domnule comandor Gavrilă!". Mai emotiv, comandorul de marină în retragere Nicolae Gavrilă a lăsat să-i scape câteva lacrimi pe sub ochelarii fără care nu mai poate vedea bine. Pilotul comandant instructor Paul Mitu, legenda vie a aviaţiei româneşti, a fost mai stăpân pe situaţie. N-a plâns, deşi avea să ne mărturisească puţin mai târziu că şi pe el l-a copleşit un val de emoţii. După ce şi-au strâns mâinile şi s-au mai calmat, cei doi bărbaţi ajunşi la vârsta senectuţii au înfiripat o discuţie ce s-a urnit cu greu, ca după o aşteptare de peste 30 de ani. "Ce mai faci, Paule?". "Uite, ce să fac, am venit pe la voi, pe la Brăila, să îmi lansez cartea. Tu ce mai zici, Nicule?". "Ce să zic, cu bătrâneţile... Tu? Îţi mai aduci aminte?...".

Aminte îşi aduc amândoi, foarte bine, de acea noapte fatidică din august 1980, când s-au cunoscut într-o tragedie ce avea să fie percepută ca un adevărat miracol în lumea întreagă. A fost noaptea când un avion Tupolev 154 al Tarom, cu 152 de pasageri la bord, s-a prăbuşit în oceanul Atlantic, la circa un kilometru de ţărmul Mauritaniei. Evenimentul, povestit de brăileanul Nicolae Gavrilă, a făcut obiectul unui reportaj publicat de ziarul nostru acum câţiva ani. Comandorul de marină în retragere avea atunci 70 de ani şi îi mulţumea lui Dumnezeu în fiecare zi că l-a lăsat să-şi vadă copiii crescând şi nepoţii ajunşi la vârsta studenţiei. O face şi acum cu aceeaşi gratitudine, având încă, adânc în suflet, conştiinţa faptului că în acea noapte îndepărtată s-a întâmplat o minune.

Reamintim că Gavrilă avea, în 1980, gradul de căpitan de rangul 3 în marina militară, iar regimul comunist i-a încredinţat comanda unei nave de pescuit oceanic. Echipajul său şi al unui alt pescador s-au îmbarcat la bordul unui avion cu destinaţia Mauritania, unde trebuia să-şi ia în primire navele. Cursa a fost cu ghinion de la început, marinarii având de aşteptat 17 ore până la decolare, din cauza unei defecţiuni a avionului. Într-un final au plecat, însă la sfârşitul cursei avea să lovească nenorocirea. Ajunseseră foarte aproape de aeroportul din Nouadihbou, Mauritania, dar, din cauza îndrumătorilor de zbor din turnul de control, care nu au anunţat că aparatura de ghidare este defectă, avionul a început manevrele de aterizare prea devreme. În fracţiuni de secundă, aeronava a deviat de la traseu şi a ajuns, în coborâre, deasupra oceanului. A fost apoi o chestiune de secunde, în care pilotul a reuşit să poziţioneze avionul în aşa fel încât impactul cu apa să aibă efectul cel mai mic posibil. Manevrele pilotului şi şansa de a se opri într-un banc de nisip aflat aproape de suprafaţa apei au făcut ca aeronava să se rupă în două, dar fără a se zdrobi sau a se scufunda. Mulţi pasageri au suferit răni mai grave sau mai puţin grave din cauza zdruncinăturii, însă doar unul a murit, pentru că a făcut infarct.

Comandorul Nicolae Gavrilă a ieşit teafăr din corpul rupt al epavei. Mulţi supravieţuitori au decis să rămână pe aripile avionului, în aşteptarea echipelor de salvare, însă el, alături de alţii, a pornit înot către ţărmul Mauritaniei. Avea să înoate zeci de minute care i s-au părut o veşnicie, însă, ajuns aproape de mal, a fost aruncat înapoi în larg de refluxul extrem de puternic din acea zonă a planetei. Nu s-a descurajat şi a continuat să înoate, iar când a fost pe punctul de a ceda norocul i-a scos în cale o geantă diplomat ce plutea la suprafaţa oceanului. S-a sprijinit de ea, odihnindu-şi braţele pe rând şi aşa a reuşit să se salveze.

Toţi supravieţuitorii au fost internaţi într-un spital din Noadhibou, cei răniţi pentru îngrijiri, cei teferi pentru a fi consultaţi sau doar cazaţi, fiindcă nu aveau unde să stea. La spital, comandorul Gavrilă a avut ocazia să-l cunoască pe pilotul care reuşise acea amerizare incredibilă. "Acel om ne-a salvat viaţa. Am avut mare noroc cu el! Dacă s-ar fi panicat când s-a văzut deasupra apei şi ar fi încercat să ridice aparatul, probabil că-l izbea cu coada de valuri şi-l făcea ţăndări. În fracţiunea aceea de secundă, el a luat decizia de a aşeza aeronava pe apă cât mai drept posibil, iar din cauza efortului de a ţine manşa sub control a făcut ruptură de bicepşi", ne povestea, în vara anului 2007, comandorul Nicolae Gavrilă.

 

24avimar1
Comandorul Gavrilă a promis că o să păstreze cu sfinţenie dedicaţia primită de la pilotul Paul Mitu

"Altă ţară mi-ar fi ridicat statuie"

 

Acum două zile, mai exact în seara zilei de miercuri, 22 iunie, brăileanul nostru a avut ocazia să îl revadă pe cel căruia îi datorează viaţa. El a fost anunţat că pilotul acelei teribile curse se află la Biblioteca Judeţeană, la vernisajul unei expoziţii pe teme aviatice. S-a îmbrăcat în grabă şi a fugit să-l întâlnească, iar revederea a fost emoţionantă până la lacrimi. Paul Mitu a venit la Brăila în dublă ipostază: ca invitat la manifestările legate de mitingul aviatic programat pe aerodromul de la Ianca, pentru duminică, 26 iunie, dar şi ca protagonist al unei cărţi de memorii, în care îşi povesteşte suişurile şi coborâşurile unei fascinante cariere puse în slujba aviaţiei, şi pe care a lansat-o cu ocazia acestor manifestări. Se numeşte "Mitu' lui Mitu" şi a fost scrisă de Dragoş Cojocaru. "Aş fi scris-o eu, dar nu puteam să o public, că nu sunt membru al Uniunii Scriitorilor. Aşa că a scris-o un scriitor cu acte în regulă. Material a avut destul...", ne-a spus aviatorul. Ajuns la vârsta de 68 de ani, Paul Mitu degajă o vitalitate de invidiat, în ciuda faptului că sănătatea lui nu mai e ce-a fost. A fost operat la inimă şi suferă de glaucom, dar asta nu-l împiedică să cutreiere prin ţară, ca invitat la mitingurile aviatice, chiar dacă doar în postură de spectator. Vorbeşte fără falsă modestie de îndelungata lui carieră aviatică şi spune că, dacă ar fi trăit în altă ţară, i s-ar fi ridicat o statuie pentru vieţile salvate în accidentul aviatic de acum 31 de ani. "După incident, am fost anchetat de o comisie din care făceau parte reprezentanţi ai Angliei, mai exact ai firmei unde era asigurat avionul, ai Mauritaniei, ca ţară pe teritoriul căreia a avut loc accidentul, ai Franţei - pentru că Mauritania a fost colonie a acestei ţări -, ai URSS, unde fusese fabricat avionul şi, bineînţeles, ai României. La sfârşitul anchetei, după ce s-au analizat toate datele din cutia neagră, specialistul firmei de asigurări mi-a zis: «Domnule, ce ai făcut dumneata este o minune. Ar trebui să ţi se ridice statuie!». Să ţii manşa având o mână ruptă şi să salvezi atâţia pasageri nu e la îndemâna oricui. În timpul reconstituirii făcute la simulator, doi oameni n-au putut să ţină manşa în poziţia în care am ţinut-o eu, cu mâna ruptă, în acele clipe când vedeam moartea cu ochii. După ce s-au convins că accidentul nu s-a produs din cauza mea, englezii au plătit asigurarea. Statul român a primit un aport de valută de 34 milioane de dolari datorită mie, dar n-am primit niciun fel de recunoştinţă. În ţară, m-au oprit de la zbor, pe motiv că sunt în divorţ şi am probleme cu mâna. De la pilot comandant instructor m-au degradat la stadiul de elev navigator. Au vrut să mă descurajeze, dar n-au reuşit. În două luni, am parcurs toate etapele şi mi-am luat înapoi funcţia de comandant instructor şi am continuat să evoluez, am ajuns pilot de recepţie şi control, singurul grad care îţi permite să testezi avioanele abia ieşite pe poarta fabricii", ne-a povestit aviatorul Paul Mitu. În ciuda carierei sale ieşite din comun, el se plânge că statul român îi dă o pensie de doar 1.900 lei. "În alte ţări aş fi fost bogat şi respectat. Aici statul îşi bate joc de mine şi îmi dă doar 19 milioane de lei vechi pe lună", se plânge Mitu. Chiar dacă nu are statutul social pe care consideră că îl merită pentru tot ce a făcut în slujba aviaţiei, el se bucură de faptul că şi acum, după peste 30 de ani, foştii pasageri ai avionului prăbuşit în Atlantic îl caută din toată ţara, pentru a-i mulţumi că le-a salvat viaţa. La fel cum i-a mulţumit şi comandorul brăilean Nicolae Gavrilă, când l-a revăzut după 31 de ani! Ca unui bun prieten, Paul Mitu i-a scris o dedicaţie pe prima pagină a cărţii sale, dedicaţie pe care comandorul Gavrilă a promis că o va păstra cu sfinţenie, pentru a o lăsa moştenire nepoţilor şi strănepoţilor săi.


* Citește și articolul S-a prăbușit cu avionul și a supraviețuit

 




Categorie articol: 

Comentarii