Mergi la conţinutul principal

S-au pus în vânzare la Polivalentă biletele pentru Trofeul Carpaţi

• tichetele de 15 lei pentru două meciuri şi abonamentele în valoare de 40 lei pentru tot turneul se pot procura zilnic, între orele 11.00 - 19.00 • miercuri, antrenamentul naţionalei României, programat între orele 17.00 şi 19.00, este deschis publicului • pe 1 iunie, tricolorele vor da autografe fanilor

 

De luni, la Sala Polivalentă s-au pus în vânzare biletele şi abonamentele pentru meciurile din cadrul celei de a 51-a ediţii a Trofeului Carpaţi la handbal feminin, competiţie amicală internaţională organizată de HC Dunărea Brăila şi Federaţia Română de Handbal, în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Primăria Brăila, la care participă patru echipe naţionale: România A şi B, Angola şi Japonia.

Iubitorii de handbal din Brăila pot opta pentru un bilet în valoare de 15 lei, valabil într-o singură zi pentru două meciuri, sau pentru un abonament în valoare de 40 de lei, valabil pentru toate cele şase partide ale acestui interesant turneu amical intenaţional de handbal. Atât tichetele cât şi abonamentele s-au pus în vânzare, încă de luni, la Sala Polivalentă şi ele pot fi procurate zilnic, în intervalul orar 11.00-19.00.

“Deja biletele s-au pus în vânzare, iar interesul brăilenilor este mare. Faptul că încă din prima zi a fost o afluenţă destul de mare ne dă speranţe că la fiecare meci Sala Polivalentă va fi plină”, ne-a declarat profesorul Marian Neta, vicepreşedintele clubului HC Dunărea Brăila.

De asemenea, miercuri, 29 mai, antrenamentul naţionalei României, programat după-amiază, de la ora 17.00 la 19.00, este deschis publicului.

Pe 1 iunie, tricolorele, printre care se vor regăsi brăileanca Gabriela Perianu şi golgetera echipei HC Dunărea şi a Ligii Florilor, Alina Vătu, vor acorda autografe iubitorilor handbalului brăilean şi nu numai, evenimentul urmând a avea loc după-amiază, de la ora 20.00, la APAN.

Vă reamintim că ediţia a 51-a a Trofeului Carpaţi începe vineri, 31 mai, şi se încheie, duminică, 2 iunie, după următorul program:

Vineri, 31 mai:

Ora 15.00 Angola - Japonia

Ora 17.30 România A - România B

Sâmbătă, 1 iunie

Ora 15.00 România B - Angola

Ora 17.30 România A - Japonia

Duminică, 2 iunie

Ora 15.00 România B - Japonia

Ora 17.30 România A - Angola

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro