Mergi la conţinutul principal

S-au finalizat ofertele pentru modernizarea Bulevardului Dorobanţilor

Epopeea licitaţiilor pentru modernizarea Bulevardului Dorobanţilor continuă. În aceste zile s-a încheiat etapa ofertelor. După cum a anunţat ieri primarul Brăilei, Aurel Simionescu, în cadrul unei conferinţe de presă, patru firme s-au asociat în vederea participării la licitaţia programată a se finaliza undeva prin iulie-august, însă edilul-şef n-a ştiut să spună care sunt numele firmelor asociate. "Au fost până la urmă patru oferte în care, de fapt, s-au adunat patru firme asociate pentru a participa la licitaţie, spun cei care sunt responsabili de treaba asta. O să vedem, sunt 20 de zile de evaluare. Eu sper să nu mai fie nevoie de alte zile, de alte calificări, ca să obţinem un rezultat", a explicat Simionescu, precizând, printre altele, că "până la urmă, din firmele care se înscriseseră, în jur de 20, au venit 14-15, însă în relaţie asociativă, deci nu fiecare după cum s-a interesat".
Reamintim că valoarea estimată a contractului este de circa 120 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 30 milioane de euro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro