Mergi la conţinutul principal

S-au deschis lucrările Conferinţei "Medicina de Familie - prima linie în asistenţa medicală"

împreună cu Fundaţia "Ana Aslan Internaţional"

Nume de referinţă ale medicinii româneşti participă în aceste zile, la Brăila, la cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei "Medicina de Familie - prima linie în asistenţa medicală". Lucrările conferinţei au fost deschise joi, de către preşedintele Societăţii Medicilor de Familie Brăila, dr. Viorica Naumov, care a precizat că acţiunea are drept scop crearea unei imagini reale a medicului de familie din România şi identificarea problemelor cu care acesta se confruntă zi de zi. "Conferinţa de la Brăila, alături de alte acţiuni similare din ţară, oferă medicilor de familie posibilitatea de a-şi păstra şi consolida demnitatea profesiei de medic, trecând peste multitudinea de formulare, cifre, coduri şi alte activităţi care scindează activitatea medicală în România. Fără a fi un centru universitar, Brăila a dat lumii personalităţi de prestigiu în lumea medicală, precum Ana Aslan şi Mina Minovici", a declarat dr. Viorica Naumov. Prezent la deschiderea oficială, preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, Ion Rotaru, a declarat că, aşa cum spune şi titlul manifestării, medicina de familie trebuie să fie în prima linie. "Cred că într-o perspectivă apropiată vom reuşi cu toţii, indiferent ce guvern va veni în această ţară, să aducem medicina în prima linie şi să o considerăm o prioritate naţională. Avem exemplul Turciei, care după 10 ani de reformă a ajuns mult mai sus faţă de locul de unde plecase. Ca să aducem medicina în prima linie, sănătatea ar trebui să reprezinte o problemă de interes naţional", subliniat senatorul Ion Rotaru. Nelipsit de la niciuna dintre ediţiile conferinţei, primarul municipiului, Aurel Simionescu, a expus obiectivele administraţiei locale în domeniul sănătăţii. "La Brăila avem două ţinte: una generală, care înseamnă preluarea unităţilor sanitare, lucru realizat anul trecut. Primăria şi Consiliul Judeţean investesc mult în sănătate la Brăila. Dorinţa noastră este să avem cea mai bună aparatură, asistenţa medicală şi cel mai bun diagnostic. A doua ţintă este aceea de a dezvolta o formulă de cercetare la Spitalul Judeţean şi la cel de Psihiatrie. Avem demersuri făcute în acest sens cu colegii de la Galaţi. O alta ţintă, de data aceasta particulară, este să găsim o formulă prin care centrele de permanenţă să devină o realitate, pentru a veni în întâmpinarea celor care, la un moment dat în viaţă, au o problemă. Sunt orgolii, ambiţii, dificultăţi financiare, dar trebuie să încercam să urnim lucrurile", a spus Simionescu. La manifestare au mai luat cuvântul directorul Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, dr. Gabriel Ciochină, care a apreciat eforturile medicilor de familie, considerând că sunt cu adevărat "prima linie din medicină", precum şi consilierul pentru medicina de familie din Ministerul Sănătăţii, Paul Şerban, care a opinat că "singurul lucru care lipseşte în medicină este voinţa politică".
Evenimentul reuneşte la Brăila medici de familie din toată ţara şi este organizat, în perioada 13-15 octombrie, de Societatea Medicilor de Medicina Familiei/Medicină Generală Brăila împreună cu Fundaţia "Ana Aslan Internaţional" , fiind pentru al treilea an consecutiv când este programată o sesiune specială "Ana Aslan".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro