Mergi la conţinutul principal

Săptămâna filmelor ruseşti a debutat la Brăila cu o zi întârziere

Caravana premierelor cinematografice ruseşti pe marele ecran, din România, care a poposit luni la Brăila, a debutat cu o zi întârziere faţă de programul anunţat de organizatori. Casa Tineretului, care găzduieşte manifestarea, a fost închisă în prima zi a săptămânii, astfel încât brăilenii care au dorit să vizioneze filmul "Italianul" au făcut cale întoarsă. După cum ne-a precizat Svetlana Crăciun, referent pe probleme de cultură şi învăţământ în cadrul Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, unul dintre organizatorii festivalului de film, deschiderea a fost reprogramată marţi, cu proiecţia filmului "Oamenii jazz-ului" (1983), o comedie muzicală în regia lui Karen Şahnazarov. "Evenimentul va continua conform programului anunţat. Luni nu a mai putut avea loc deschiderea, deoarece la Casa Tineretului tocmai s-a finalizat un festival ce a avut loc la Brăila săptămâna trecută, potrivit infomaţiilor pe care le-am primit de pe plan local. A fost o omisiune în organizarea de acolo, dar pe de altă parte nu putem decât să mulţumim autorităţilor locale care ne-au pus la dispoziţie Casa Tineretului, fără a plăti nimic, astfel ca publicul brăilean să poată avea acces gratuit la filmele din festival", ne-a declarat Svetlana Crăciun. În ceea ce priveşte filmul programat pentru luni, organizatorii încearcă să găsească o soluţie pentru a fi proiectat într-una din serile următoare sau să prelungească cu o zi evenimentul de la Brăila.
Timp de o săptămână, publicul va avea acces gratuit la filme de calitate, în regia mai multor generaţii de regizori ruşi, traduse de studenţii Universităţii din Bucureşti. Brăilenii sunt invitaţi, până pe 7 august, să vizioneze o gamă variată de filme, unele realizate în maniera tradiţională a şcolii de film rusesc, altele dintr-o perspectivă inovatoare: drame, melodrame, comedii, film muzical, film istoric. Evenimentul face parte din cea de a treia etapă a celei mai prestigioase manifestări culturale dedicate artei cinematografice ruseşti din România, Festivalul de film rusesc KinoÂ, organizat de Universitatea din Bucureşti (Catedra de filologie rusă şi Departamentul Servicii pentru Studenţi) şi Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România. Săptămâna premierelor ruseşti pe marele ecran din Brăila se desfăşoară, începând cu orele 18.00, la Casa Tineretului, coorganizatori ai evenimentului fiind Prefectura judeţului Brăila, Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului, Casa Tineretului. Sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, ai autorităţilor locale, ai mediului cultural şi educaţional local, ai minorităţilor naţionale, studenţi şi elevi, precum şi toţi pasionaţii filmelor de calitate.
Organizatorii consideră că Festivalul naţional de film rusesc Kino vine să acopere golul creat în urma absenţei din sălile româneşti a uneia dintre cele mai apreciate cinematografii din lume. Caravana premierelor cinematografice ruseşti pe marele ecran, din România, îşi va continua periplul prin alte 7 judeţe ale ţării: Suceava, Botoşani, Bacău, Galaţi, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, până spre finalul lunii august.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro