Mergi la conţinutul principal

Sănătatea brăileană are nevoie de o "transfuzie" de 40 miliarde lei

Necesarul de fonduri pentru a "resuscita" bugetul sănătăţii brăilene este de 40 miliarde lei vechi. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Brăila a cerut suplimentarea fondurilor la nivel judeţean cu 70 miliarde de lei vechi, dintre care a primit de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, într-o primă etapă, 30 miliarde lei. Preşedintele - director al CJAS, Mariana Tarachiu, a arătat că anul acesta, pentru prima dată, sumele repartizate pe trimestrul al doilea au fost mai mici decât necesarul de plată al unităţilor spitaliceşti. În luna iunie, austeritatea din sistemul sanitar a atins un nou prag, iar spitalele brăilene au avut dificultăţi în a plăti integral salariile angajaţilor pe data de 15 sau viramentele către stat. În opinia directorului CJAS, responsabilitatea pentru situaţia în care s-a ajuns aparţine conducerii spitalelor, care ar fi trebuit să-şi rezerve banii de salarii, fără să facă alte cheltuieli. Mai mult decât atât, dr. Mariana Tarachiu a subliniat că fiecare unitate spitalicească a primit sume care ar fi putut acoperi plata integrală a salariilor şi stopajul la sursă. "Pentru prima dată anul acesta, repartizarea sumelor pentru trimestrul al doilea a fost mai mică decât necesarul de plată. Dar la fiecare spital, şi asta accentuez, s-au acoperit sumele astfel încât oamenii să poată să-şi primească cash-ul pe card, salariul care trebuie şi, în acelaşi timp, să poată să-şi plătească şi unitatea stopajul la sursă. Că unele spitale nu şi-au rezervat sume în aşa fel încât să poată plăti şi toate cotele şi viramentele, este o situaţie, dar asta vine din faptul că ei trebuia să rezerve înainte de orice, banii pentru salarii", a declarat dr. Mariana Tarachiu. Spitalele raportează de două ori pe lună la CJAS serviciile efectuate: pe data de 15 şi luna următoare, pentru luna anterioară, diferenţa de perioadă neraportată. Preşedintele-director al CJAS Brăila a precizat că la raportarea finală va fi plătită şi diferenţa de valoare de contract aferentă lunii iunie, pentru toate spitalele, ca urmare a suplimentării de fonduri de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. "Vom plăti restul de contract aferent lunii iunie la raportarea finală. Astfel, va fi plătită toată valoarea de contract la toate spitalele. Până acum am plătit luna mai integral şi iunie parţial, iar diferenţa o vom achita începând cu data de 5 iulie. Am făcut solicitare pentru suplimentare cu 70 miliarde, am primit 30, în prima parte a lunii iunie, acum vine şi diferenţa", a declarat dr. Mariana Tarachiu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro