Mergi la conţinutul principal

Să nu ne lăsăm impresionaţi de atentate

Riscul unor atentate în timpul Campionatului European de fotbal „există", dar „niciodată nu trebuie să ne lăsăm impresionaţi", a declarat preşedintele Francois Hollande duminică, cu cinci zile înaintea începerii competiţiei. „Această ameninţare (a atentatelor), din nefericire, va fi pe termen lung", a adăugat preşedintele Franţei într-o declaraţie acordată postului France Inter. „Aşadar, trebuie să luăm toate măsurile pentru ca acest Euro 2016 să fie reuşit", a indicat el. Iar Franţa, care se află în stare de urgenţă de la atentatele din 13 noiembrie, „a mobilizat toate mijloacele pentru a asigura" securitatea competiţiei, a mai spus şeful statului francez. De altfel, peste 90.000 de jandarmi, poliţişti şi agenţi de securitate vor fi mobilizaţi pentru a proteja stadioanele şi pe cei circa şapte milioane de suporteri aşteptaţi în Franţa pe durata competiţiei, care se va încheia pe 10 iulie.
Parcă tocmai ca să confirme afirmaţiile lui Hollande, un francez care pregătea 15 atentate în Franţa, înaintea şi în timpul Euro 2016, a fost arestat în Ucraina. De fapt, prinderea lui a avut loc pe 21 mai, dar anunţul a fost făcut abia ieri de către şeful serviciilor interne ucrainene (SBU), Vasil Grytsak. Potrivit acestuia, francezul era în posesia a 125 kilograme de TNT şi a unui adevărat arsenal de război.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro