Mergi la conţinutul principal

Să ne încălzim scump şi prost

Ei bine, a trecut ceva vreme de atunci, iar timpul a dovedit că specialiştii de atunci s-au înşelat. Iar majorarea preţului la gigacalorie, cu 108 lei, până la 262 de lei cât a ajuns acum, nu va avea cu siguranţă darul de a face pe cineva debranşat să se racordeze din nou la ţeava cu agent termic a CET. De fapt, acesta este preţul real, eliminarea subvenţiei scoţând la iveală un trist adevăr: sistemul centralizat este scump. Mult prea scump ca să fie eficient şi căutat de consumatori. La acest adevăr s-a ajuns după 20 de ani de subvenţionare a gigacaloriei cu miliarde de euro la nivel naţional. Plus alte miliarde acordate drept ajutoare de căldură şi încă pe atât pentru studii, proiecte şi lucrări de eficientizare a sistemelor centralizate. De unele s-a ales praful, existând oraşe în care CET-urile s-au desfiinţat de la sine, nemaiavând niciun client. Prin alte oraşe, cum e şi Brăila, s-a prelungit agonia acestor mega-centrale, fără a exista măcar vreo logică de bun simţ. Cu banii cheltuiţi aiurea pentru menţinerea în viaţă a acestor sisteme, timp de 20 de ani, s-ar fi putut aloca fiecărui apartament o centrala termică, caloriferele aferente, izolarea termică a blocurilor plus, bonus, ajutoare de căldură pentru săraci. Dar fiecare ar fi consumat pe cont propriu şi n-ar mai fi depins de alţii. Pentru că acesta a fost, acum nişte ani în urmă, motivul principal pentru care oamenii s-au debranşat în masă: faptul că pentru doi-trei restanţieri suferea un bloc întreg. Între timp, situaţia se generalizase: pentru o parte a populaţiei plăteau ceilalţi cu centrale proprii subvenţia la căldură, astfel încât cei racordaţi la sistemul centralizat să achite doar jumătate din costul real al gigacaloriei. De ce? Doar aşa, pentru a întreţine incompetenţa autorităţilor timp de două decenii în care n-au fost în stare să găsească o soluţie decentă la această problemă. Problemă nerezolvată nici acum, dar pe care, aşa cum s-a întâmplat şi în multe alte cazuri, cererea şi oferta o vor rezolva de la sine. O să vedem, peste încă 10 ani, câte astfel de CET-uri vor mai exista la nivel naţional. Păcat, însă, că nimeni nu va plăti pentru incompetenţa scursă până atunci.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro