Mergi la conţinutul principal

Sângele Alianței USR-PLUS Brăila refuzat de Centrul de Transfuzii

* membrii Alianței USR-PLUS Brăila au postat pe rețelele de socializare o reclamație privind faptul că le-a fost refuzată inițiativa de a dona sânge la Centru de Transfuzii Brăila * aceștia susțin că este un gest aberant, în condițiile în care nevoia de donatori este una mare * potrivit acestora, donarea de sânge nu se mai acceptă decât de la donatorii aflați în evidență, în contextul pandemiei de coronavirus * logica Centrului de Transfuzii este corectă în condițiile date

 

 

Reprezentanții Alianței USR-PLUS Brăila susțin că au încercat să facă o faptă bună însă li s-a trântit ușa în nas. Mai exact, aceștia au postat un mesaj pe rețelele de socializare în care subliniază că au dorit să doneze sânge la Centrul de Transfuzii Brăila, însă au fost respinși, pe motiv că nu se aflau în evidențe ca foști donatori. Aceștia au făcut apel la autorități să nu trateze cu superficialitate nevoia acută de sânge de la nivel național.

”În aceste vremuri complicate, orice donație către sistemul de sănătate e binevenită, în special aceea de sânge. În urma apelurilor pentru donarea de sânge, promovate de toate canalele de mass media, Alianța USR-PLUS a inițiat o campanie de promovare a acestei acțiuni umanitare în rândul membrilor și nu numai.  Membrii noștri s-au mobilizat, dar, la Brăila... surpriză. Când s-au prezentat la Centrul de transfuzii, mulți din voluntari au fost respinși, de către paznicul centrului, pe motiv că nu au mai donat anterior. Nu am crezut această explicație și am sunat la Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila, fiind informați că cei care nu sunt în evidență ca donatori, nu au voie sa doneze, nici măcar cu adeverință de la medicul de familie, până când trece epidemia de Covid-19. Este aberant ca efortul nostru să fie zădărnicit în condițiile în care criza de sânge este generalizată la nivelul întregii țări.  Rugăm autoritățile să nu trateze superficial acest aspect și să stabilească reguli clare privind verificarea și admiterea donatorilor. Chiar pe pereții interiori ai centrului de transfuzii scrie mare: SÂNGELE ÎNSEAMNĂ VIAȚĂ. Nu este momentul să dăm cu piciorul unei astfel de resurse”, se arată în mesajul postat pe Facebook.

Trebuie totuși precizat că decizia Centrului de Transfuzii este una logică, în contextul pandemiei de coronavirus și a faptului că în prezent la Brăila nu se efectuează foarte multe teste privind depistarea virusului COVID-19.

 

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro