Mergi la conţinutul principal

Sâmbătă se dă startul în Liga a II-a

FRF a stabilit ca din viitoarea ediţie de campionat, cea care va începe sâmbătă, 6 august, să se dispute toate meciurile din tur şi primele două etape ale returului. Au fost stabilite de asemenea şi trei etape intermediare, în două dintre ele, pe 31 august şi pe 21 septembrie, Dacia Unirea va juca în deplasare, la Baloteşti şi Târgovişte, iar în cea de a treia, programată pe 23 noiembrie, elevii lui Alin Pânzaru vor evolua pe Municipal cu Sepsi Sf. Gheorghe. Dacia Unirea Brăila va aborda această perioadă cu doar două noutăţi în lot, portarul Gârlea şi mijlocaşul Neagu. Din cauza bugetului de subzistenţă formaţia brăileană nu a reuşit să convingă jucători importanţi din campionatul intern să joace sub comanda lui Pânzaru. "Din punct de vedere financiar, Brăila nu este un oraş atractiv pentru fotbalişti, la noi salariile sunt mult sub nivelul Ligii a II-a. Însă trebuie să ne descurcăm cu ce avem până în iarnă şi, cine ştie, prin forţa grupului, să facem din nou o figură frumoasă", a declarat Alin Pânzaru.
La finalul sezonului 2016-2017, care se va disputa în sistem campionat, tur şi retur, ocupantele primelor două locuri vor promova în Liga I. Echipa clasată pe poziţia a treia va disputa un baraj, în dublă mansă, cu ocupanta locului al 12-lea din Liga I, adică echipa care va termina play-out-ul ediţiei 2016-2017 a Ligii I, pe antepenultima poziţie. Câştigătoarea acestui baraj va evolua în campionatul 2017-2018 în Liga I. La finalul sezonului, vor retrograda şase echipe.
Din sezonul 2017-2018, Liga a II-a va fi alcătuită din 20 de echipe. De aceea, la finalul ediţiei de campionat 2016-2017, vor retrograda ocupantele locurilor 16, 17, 18, 19, 20 şi 21.

Programul meciurilor Daciei Unirea în turul campionatului
Etapa 1: 06.08.2016: Dunărea Călăraşi - Dacia Unirea
Etapa a 2-a: 13.08.2016: Dacia Unirea Brăila - Unirea Târlungeni
Etapa a 3-a: 20.08.2016: UTA BD - Dacia Unirea
Etapa a 4-a: 27.08.2016: Dacia Unirea Brăila - Poli. Timişoara
Etapa a 5-a: 31.08.2016: CS Baloteşti - Dacia Unirea
Etapa a 6-a: 03.09.2016: Dacia Unirea - Academica Clinceni
Etapa a 7-a: 10.09.2016: FCM Baia Mare - Dacia Unirea
Etapa a 8-a: 17.09.2016: Dacia Unirea - ACS Berceni
Etapa a 9-a: 21.09.2016: Chindia Târgovişte - Dacia Unirea
Etapa a 10-a: 24.09.2016: Dacia Unirea - CSM Rm. Vâlcea
Etapa a 11-a: 01.10.2016: Foresta Suceava - Dacia Unirea
Etapa a 12-a: 08.10.2016: Dacia Unirea stă
Etapa a 13-a: 15.10.2016: Dacia Unirea - Metalul Reşiţa
Etapa a 14-a: 22.10.2016: CS Mioveni - Dacia Unirea
Etapa a 15-a: 29.10.2016: Dacia Unirea - FC Braşov
Etapa a 16-a: 05.11.2016: Şoimii Pâncota - Dacia Unirea
Etapa a 17-a: 12.11.2016: Dacia Unirea - Luceafărul Oradea
Etapa a 18-a: 19.11.2016: CS Afumaţi - Dacia Unirea
Etapa a 19-a: 23.11.2016: Dacia Unirea - Sepsi Sf. Gheorghe
Etapa a 20-a: 26.11.2016: Juventus Bucureşti - Dacia Unirea
Etapa a 21-a: 03.12.2016: Dacia Unirea - Olimpia Satu Mare
Etapa a 22-a: 10.12.2016: Dacia Unirea - Dunărea Călăraşi
Etapa a 23-a: 17.12.2016: Unirea Târlungeni - Dacia Unirea

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro