Mergi la conţinutul principal

Sâmbătă neagră a pescarilor, în județul Brăila. Doi electrocutați și doi înecați

Sâmbătă neagră a pescarilor, în județul Brăila. Trei pescari, un brăilean, un buzoian și un gălățean și-au găsit sfârșitul în canalele brailene la câteva ore după ce s-a deschis sezonul de pescuit sportiv. Doi dintre ei s-au electrocutat, unul la Gropeni și unul în Insula Mare, iar unul a căzut într-un canal din Insula Mare. Brăileanul electrocutat în IMB avea 42 de ani, gălățeanul electrocutat în zona Gropeni avea 51 de ani, iar buzoianul care s-a înecat în canalul din IMB avea 68 ani.

 

"Azi dimineață, un bărbat, de 42 de ani, din Brăila, în timp ce se afla la pescuit, în zona popasului Blasova, a atins cu firul undiței liniile electrice de tensiune, rezultând decesul bărbatului. În jurul orei 11:15, un gălățean, în vârstă de 50 de ani, în timp ce se află la pescuit, pe un canal de irigații de pe raza localității Gropeni, s-a electrocutat, atingând cu firul undiței liniile electrice de tensiune, survenind decesul acestuia. La ora 11:30, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat, de 68 de ani, din județul Buzău, ce venise la pescuit, pe raza localității Frecăței, a fost găsit decedat într un canal de desecare. Cadavrele au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei. În cauza au fost întocmite dosare penale și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

 

Șirul evenimentelor negre nu s-a oprit aici. O altă persoană s-ar fi înecat pe brațul Vâlciu al Dunării, scafandrii ISU fiind chemați să caute trupul neînsuflețit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro