Mergi la conţinutul principal

Sâmbătă începe returul Ligii a III-a

• în această etapă Sportul Chiscani joacă pe terenul liderului, Progresul Spartac Bucureşti • Victoria Traian primeşte vizita echipei Agricola Borcea • ambele formaţii din judeţul Brăila au suferit modificări notabile la nivelul lotului • meciurile încep la ora 15.00

 

În acest weekend, campionatul de fotbal al Ligii a III-a se reia cu etapa a 2-a a returului, prima rundă care trebuia să aibe loc 3 martie fiind amânată din cauza vremii, pentru 28 martie.

Ambele formaţii din judeţul Brăila care evoluează în acest eşalon, Sportul Chiscani şi Victoria Traian s-au întărit în această iarnă în încercarea de a se menţine în acest eşalon.

Sportul Chiscani şi-a asigurat serviciile a şapte jucători. Doi dintre fotbaliştii care au semnat cu Sportul au evoluat în tur la Sporting Lieşti, este vorba despre atacantul Marius Coman şi fundaşul central, Gabriel Preda. Au mai venit la gruparea din Chiscani mijlocaşul Marin Iordache de la Dacia Unirea şi trei fotbalişti de la Avântul Valea Mărului, mijlocaşii centrali Octavian Vârlan şi Cristian Căldăraru şi atacantul Remus Ionuţ Cristian. De asemenea a revenit la echipă portarul Filip Ghighimoc.

Cu aceşti jucători conducerea clubului speră ca valoarea echipei să crească, iar Sportul Chiscani să se lupte cu şanse reale pentru menţinerea în Liga a III-a.

Sâmbătă, de la ora 15.00, în etapa a 2-a a Ligii a III-a, Sportul Chiscani va juca pe terenul liderului Seriei a II-a, Progresul Spartac Bucureşti.

“Având în vedere transferurile pe care le-am făcut în această iarnă, pornim la drum cu gândul că vom reuşi să ne menţinem în Liga a III-a. Toţi jucătorii noştri au înţeles cum stau lucrurile, că ne aşteaptă un retur de foc şi s-au pregătit foarte bine. Având susţinere din partea Consiliului Local şi Primăriei Chiscani sperăm să ne realizăm acest obiectiv”, ne-a declarat Georgel Pascu, preşedintele clubului Sportul Chiscani.

Echipa Victoria Traian va aborda returul actualei ediţii de campionat într-o formulă total schimbată faţă de cea din tur. Gruparea din Traian a oficializat 16 transferuri. Cea mai importantă achiziţie este cea a lui Costel Roşu, fostul golgeter de la Dacia Unirea, mijlocaş cu o mare experienţă competiţională, care oricând poate decide soarta unei partide. Cinci dintre noii transferaţi vin de la Avântul Valea Mărului, este vorba despre portarul Daniel Constantinescu, fundaşul dreapta, Andrei Toma, fundaşul stânga, Nicu Bălan, fundaşul central Vasilică Popa şi mijlocaşul central Daniel Voicu. Au fost, de asemenea, parafate transferurile lui Iulian Bogoş şi Alexandru Moroşanu de la CS Făurei şi a doi fotbalişti de la Dacia Unirea, Paul Ioan şi Mădălin Enache. Vor juca în retur pentru echipa din Liga a III-a doi jucători din Liga a IV-a a judeţului Galaţi, Daniel Pavel de la Zimbrul Slobozia Conachi şi George Cristof de la Gloria Iveşti, alţi doi jucători din Liga a IV-a a judeţului Brăila, Alexandru Cireaşă de la Viitorul Însurăţei şi Claudiu Popa de la Gloria Movila Miresii, Gigel Bordei venit de la Sportul Chiscani şi Vali Baciu de la FC Urleasca.

“Am avut mai multe meciuri de pregătire şi cred că deja echipa începe să se omogenizeze. Sper să începem bine sezonul de primăvară, avem nevoie de victorie şi ne vom lupta pentru ea deoarece aceste trei puncte pot fi rampa noastră de lansare în lupta pentru evitarea retrogradării”, ne-a declarat Costel Roşu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro