Mergi la conţinutul principal

Ruleta penală

Sentinţă în cazul brăilencei Nicoleta Cristina Cocoş, în vârstă de 25 de ani, trimisă în judecată în vara anului trecut, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
Astfel, zilele trecute, judecătorii au condamnat-o pe inculpata Nicoleta Cocoş la o pedeapsă de 1 an de închisoare, cu suspendare sub supraveghere (termen de încercare 3 ani). Judecătorii l-au condamnat, de asemenea, pe inculpatul Angel Marian Gherghişan, în vârstă de 28 de ani, la 1 an şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare. Nu în ultimul rând, magistraţii brăileni îi obligă pe cei doi inculpaţi din dosarul "Ruleta" să plătească, în solidar, părţii civile (societatea prejudiciată) suma de 186.200 lei, se mai precizează în sentinţa Judecătoriei Brăila, care nu este definitivă.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila care s-au ocupat de caz, "în calitate de angajată a SC «Serdinoc Bet» SRL, în funcţia de supraveghetor de sală de jocuri, inculpata C. Nicoleta Cristina a folosit bunurile societăţii (impulsuri la ruletă) în două rânduri, în interesul clientului Gherghişan Angel Marian, introducându-i acestuia impulsuri la ruletă pentru a juca la jocurile de noroc, fără să încaseze contravaloarea acestora, cauzând societăţii un prejudiciu de 192.480 lei". Pe parcursul judecării cauzei, valoarea prejudiciului s-a modificat, dar nu prea mult, aceasta fiind de 186.200 lei.
Audiată pe parcursul urmăririi penale, brăileanca de 25 de ani a declarat că a crezut tot timpul că situaţia va fi rezolvată într-un mod amiabil, după ce Gherghişan a asigurat-o că soţia sa va aduce banii pentru a achita impulsurile introduse la ruleta electronică, precizează anchetatorii. La data finalizării dosarului penal, Gherghişan a refuzat să dea declaraţii, iar ulterior a părăsit ţara.

Cum să faci pagubă de 186.000 lei într-o noapte

Patronul SC "Serdinoc Bet" SRL a sesizat poliţia în ziua de 15 februarie 2013, acuzându-i pe Nicoleta Cristina Cocoş şi pe colegul acesteia, Cătălin A. (în cazul lui Cătălin, procurorii au dispus ulterior clasarea cauzei, pentru că era nevinovat) că ar fi prejudiciat firma cu sute de mii de lei.
Potrivit procurorilor PT Brăila, în noaptea de 14/15 februarie 2013, Nicoleta Cristina Cocoş şi Cătălin A. îşi desfăşurau activitatea în sala de jocuri SC "Serdinoc Bet" SRL, situată pe Calea Călăraşilor, la parterul unui bloc din cartierul Viziru III. Cei doi aveau ca atribuţii de serviciu înregistrarea pe casa de marcat a sumelor încasate şi a impulsurilor introduse la ruleta electronică, fiindu-le interzis să-i împrumute pe jucători cu sume de bani în scopul participării la joc sau continuării jocului, sau să introducă impulsuri pe datorie, ori să primească la amanet obiecte (telefoane, bijuterii etc). Cătălin răspundea de aparatele de joc, iar Nicoleta de ruletă, iar gestiunea era comună.
La ieşirea celor doi angajaţi din tură, administratorul societăţii a constatat un minus în gestiune de 186.700 lei, contravaloarea impulsurilor introduse la ruletă, dar pentru care nu au fost încasate sumele de bani corespunzătoare. Impulsurile fuseseră introduse de către Nicoleta Cristina Cocoş, la insistenţele unui jucător, cunoscut după porecla "Feminel".
Angel Marius Gherghişan, zis "Feminel", jucase la ruletă, dar pierduse banii. "Pentru a câştiga încrederea angajaţilor, inculpatul a sunat-o pe concubina sa şi, în prezenţa lui A. Cătălin, i-a spus acesteia că a jucat la ruleta electronică şi că a pierdut suma de 1.500 lei, solicitându-i să vină să-i aducă banii. Acest lucru nu era adevărat, dar martora s-a conformat, aducând suma solicitată, pe care a înmânat-o lui A. Cătălin, iar acesta i-a dat-o colegei sale, C. Nicoleta Cristina. După ce a jucat şi a pierdut suma de 1.500 lei, Gherghişan a insistat la inculpata C. Nicoleta Cristina să-i introducă impulsuri la ruletă, spunându-i că prietena sa, care plecase între timp, va veni şi-i va aduce banii", preciza procurorul de caz la finalizarea anchetei.
Din nefericire pentru ea, Nicoleta a cedat rugăminţilor clientului şi i-a introdus impulsuri, fără a încasa contravaloarea lor. I-a tot introdus impulsuri până la ora 8:00 dimineaţa, când Gherghişan a părăsit sala de jocuri fără să fi plătit impulsurile. Potrivit anchetatorilor, incidentul nu fusese unul singular. Lucrurile s-au petrecut în mod asemănător în noaptea de 2/3 februarie 2013. Angel Marian Gherghişan i-a lăsat gaj angajatei telefonul mobil (deşi acest lucru era interzis prin fişa postului). În acea noapte, însă, Gherghişan a câştigat la ruletă suma de 50.100 lei pentru că-i surâsese norocul. Bucuros că a câştigat, brăileanul i-a spus Nicoletei să scadă din câştig datoria, iar suma rămasă, respectiv 13.000 lei, să o împartă la trei: 10.900 lei să o ia el, iar angajaţii sălii de jocuri câte 1.050 lei, drept recunoştinţă. La acea dată, însă, angajaţii sălii de jocuri au greşit calculul referitor la contravaloarea impulsurilor introduse fără a fi plătite, iar a doua zi a rezultat un minus în gestiune de 5.780 lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro