Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Romanta mersului la piata

Standurile de produse agricole din sudul Wisconsin-ului si nordul Illinois-ului contureaza perfect esenta toamnei si imi amintesc ca mi-am petrecut copilaria in grinarul Americii. Vagile ecouri scandinave si germane ale stramosilor mei pe care le reflecta standurile de legume fac din toamna anotimpul meu preferat. Deschise in fiecare zi pe timpul recoltei, si inchise in restul anului, cu cele mai multe dintre ele incepindu-si activitatea in a doua jumatate a lui iulie, cind porumbul e copt si numai bun de mincat, standurile sint fie mici gherete pe marginea drumului, fie adevarate piete mari, sub un acoperis fara pereti, asezate in poienite in mijlocul lanurilor de porumb.Gasesti acolo legume produse de fermierii locului, cu dovleci enormi si carucioare pline ochi cu tartacute, la care daca te uiti de la distanta iti dau iluzia unui mozaic. Inca si mai placut e ca se vind acolo borcane peste borcane cu gemuri, muraturi, jeleuri, mustaruri, sosuri, paste de fructe si dulciuri. Jeleu de ardei jalapeño, conopida si morcovi murati, sos de menta, unt de mere si dovleac, mustar de mure cu merisor, salsa cu cirese... Sint in stare sa stau ore intregi si sa citesc etichetele incitante, poetice...Si cind vizitez alte tari, tot pietele de legume sint locurile mele preferate. Mi se pare ca acolo gasesc autenticitatea acelui loc. Petrec ceasuri lungi plimbindu-ma printre oamenii cu fete amabile care isi vind produsele. In Codlea, am fost super incintata la descoperirea unei batrinici care vindea un fel de pomada din plante facuta de ea insasi, pe care o ambalase in borcane refolosite. (Autoritatile americane i-ar fi interzis productia intr-o clipita din cauza potentialului pericol ridicat de comercializarea in borcane refolosite). Poate ca fascinatia mea in fata pietelor e de natura pur marxista: piata ii ofera unei persoane posibilitatea de a-si vinde in mod direct fructul (in sensul literal al cuvintului) muncii. Pietele au o energie a carei lipsa o regret in supermarket-urile americane.Supermaket-urile sint spatii enorme, adeseori ingrozitor de reci. (Eu una trebuie sa car un pulovar dupa mine, ca sa fac fata diferentelor de temperatura dintre afara si inauntru). In ceea ce priveste produsele vindute, Metro din Brasov are cea mai mare sectiune de mezeluri din toate magazinele in care am fost de-a lungul vietii, desi supermaket-ul normal american are si el destule produse de carne. Raionul de legume, pe de alta parte, desi foarte mare, nu ocupa, in medie, decit o optime din spatiul unui supermarket american. Tot restul de produse comercializate acolo consista din mincaruri pre-impachetate si gata facute: biscuiti, snack-uri, chips-uri, bauturi racoritoare, dar si ingrediente de baza, precum faina, zahar sau ulei. intr-un cuvint, mincaruri “moarte”, dupa cum le numesc militantii unor anumite ideologii dietare.In ceea ce ma priveste, nu am crescut intr-o casa in care se gatea cu produse proaspete in fiecare zi, asa ca ideea in sine mi se pare mai mult romantica decit laborioasa. Imi doream sa fi avut piete unde sa ma pot duce cu un cos romantic pe care sa il umplu cu legume si fructe mustind de viata si dulceata. Din pacate...Mai apoi am realizat insa ca avem si noi o anume traditie, aceea a standurilor pe care le aminteam mai sus. Sigur ca ele s-au dezvoltat foarte mult in ultima vreme, ca raspuns atit la industria alimentara anonima, care e preocupata mai mult de profit decit de a oferi servicii alimentare cit si la producerea in cantitati industriale a mincarii “moarte”, care i-a separat pe oameni de pamint si de produsele lui. E adevarat ca aceia care au crescut linga pamint se vor gindi ca sintem nebuni, noi, americanii din suburbii, dar eu cred ca pietele de fermieri sint un compromis bun: ne ofera posibilitatea sa ne cumparam produsele de la oameni care chiar cresc linga pamint.Pietele de toamna de-abia au inceput anul asta. Porumbul e zemos si dulce, fript pe gratar cu panuse cu tot si mincat afara in serile racoroase. Unele dintre standurile de pe marginea drumului ofera gratis porumb fript, iar sa stai acolo cu un prieten, cu untul de pe boabe picurindu-ti pe barbie, in lumina aurie a amiezii filtrata de lanuri, e o placere de neegalat. De-abia astept!




Categorie articol: 

Comentarii