Mergi la conţinutul principal

Romano Prodi cistiga primul vot de incredere in Senatul italian

Premierul italian Romano Prodi a cistigat, miercuri, votul de incredere al Parlamentului pe marginea unui pachet de masuri tehnice,

asigurind astfel supravietuirea guvernului sau format in urma cu sase saptamini, informeaza Reuters.
Senatul, Camera superioara a

Parlamentului italian, a adoptat cu 160 de voturi pentru si unul impotriva proiectul de lege care extinde o serie de masuri parlamentare si

modifica regulile de atribuire a contractelor publice.
Prodi a declarat ca votul de incredere era necesar pentru accelerarea adoptarii

acestor masuri de catre Parlament si pentru evitarea unui numar mare de amendamente.
In cazul unui vot de incredere, o lege este adoptata

fara amendamente, dar daca ea este respinsa, guvernul este obligat sa demisioneze.
Oponentii de centru-dreapta ai lui Prodi au declarat ca

noul premier a fost nevoit sa recurga la acesta metoda pentru a evita divergentele din cadrul echipei de guvernare, care ar fi pus in pericol

adoptarea masurilor in Senat, unde el dispune de o majoritate infima, de numai doua voturi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro