Mergi la conţinutul principal

România primeşte Remdesivir pentru tratarea a 5.000 de pacienţi Covid

• România va primi 25.157 de flacoane de Veklury (Remdesivir), în mai multe tranşe, pentru tratarea pacienţilor Covid-19, anunţă Ministerul Sănătăţii • prima tranşă va sosi peste câteva zile şi este suficientă pentru tratarea a 1.200 de pacienţi

 

Flacoanele de Remdesivir sunt furnizate în cadrul unui proiect finanţat de Comisia Europeană, care a semnat un contract cu compania farmaceutică producătoare.

Pe 7 august, României îi vor fi repartizate 6.026 flacoane Remdesivir, potrivit Ministerului Sănătăţii. Cantitatea este suficientă pentru tratarea a 1.200 pacienti eligibili (5 flacoane/pacient).

Repartiţia realizată de Comisia Europeană ţine cont de numărul cazurilor la 14 zile şi, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate, după Spania.

Conform calendarului transmis de Bruxelles, pe 11 septembrie vor fi primite alte 10.336 de flacoane, pentru aproximativ 2.067 pacienti eligibili, iar pe 9 octombrie - un număr de 8.795 de flacoane, care vor ajunge pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1.759 pacienti eligibili. Ultimele două tranşe vor fi evaluate în funcţie de evoluţia epidemiologică la 14 zile.

Livrarea medicamentului se va face în depozitele Companiei Unifarm SA, de unde vor fi distribuite către unităţile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 555/2020, în functie de numărul de cazuri medii si severe eligibile.

Veklury (Remdesivir) este primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19. începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziţia statelor membre şi a Regatului Unit, loturi de Veklury, cu coordonarea şi cu sprijinul Comisiei Europene, pentru a răspunde nevoilor imediate. Comisia Europeană va finanţa contractul, în valoare totală de 63 de milioane de euro. Astfel, va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienţi din spaţiul european care prezintă simptome severe de COVID-19. (Sursa: Digi24.ro)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro