Mergi la conţinutul principal

România lucrului prost făcut

Această majoritate a fost învăţată să depindă de ajutoarele de la stat şi să supravieţuiască astfel, spărgând seminţe la colţ de stradă. Din păcate, tot bazându-se pe această majoritate, partidele au ajuns la putere, de la stânga la dreapta. Doar în ultimele zile, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a scos la iveală cum categorii întregi de asistaţi social s-au specializat să fenteze legea, trăind practic din subvenţii sau ajutoare sociale, fără a depune nici cel mai mic efort, în schimb. De pildă, cum este posibil să fii plătit ca să înveţi o meserie nouă, iar tu, după ce ai absolvit, să nu ai nicio obligaţie, să nu faci nici cel mai mic efort ca să te angajezi, ca să pui în practică noţiunile predate pe bani europeni de formatorii angajaţi în proiecte? Sume astronomice s-au investit de când suntem membri UE, pentru ca aşa-numitele categorii defavorizate să înveţe să se descurce fără a mai sta cu mâna-ntinsă la stat, să producă şi altceva în afară de copii, pe bandă rulantă, pentru societatea în care trăiesc. Iar acei copii, bieţii de ei, "fabricaţi" pentru a-şi întreţine propriii părinţi, sunt născuţi din start cu aripile tăiate. Mai nou, chiar ieri, Pro TV informa cum Guvernul Ponta a modificat cerinţele pentru ajutorul de 10.000 de euro, nerambursabili la înfiinţarea primei afaceri. Faptul că s-a desfiinţat limita de vârstă (35 de ani era înainte) pentru a aplica acest program, nu este un lucru rău. În fond, la orice vârstă poţi deveni antreprenor dacă ai o idee bună, nişte bani puşi deoparte şi mult curaj. Din păcate, însă, noile reglementări cer ca aplicantul să fie şomer şi să aibă în conturi 24.000 de euro, contribuţia proprie. În plus, pentru punctaj mare trebuie să înfiinţezi patru noi locuri de muncă. De-a dreptul de râs, dacă n-ar fi trist! Adică avem un şomer, cu 1 miliard de lei vechi în conturi, care să vină cu un proiect prin care să dea de muncă altor patru oameni după ce el însuşi n-a reuşit să-şi păstreze jobul. În realitate, din nou nu se merge pe încurajarea reală a spiritului antreprenorial şi, sunt convinsă, cele 200 de cereri pentru care sunt bani în acest an vor fi "satisfăcute" pe alte criterii decât cele concurenţiale.
Ce zice minoritatea? O parte şi-a luat lumea-n cap, s-a stabilit în străinătate şi munceşte de dimineaţa până seara. O altă parte a rămas în ţară şi încearcă prin hăţişul de şpăgi şi birocraţie deşănţată să-şi întreţină o afacere de pe urma căreia să trăiască decent. În fine, există şi o parte, bugetară, care aşteaptă de 25 de ani că va veni şi vremea meritocraţiei ca principal criteriu de avansare în carieră şi nu doar bătrânul pcr (pile, cunoştinţe, relaţii) sau carnetul de partid. Sigur, mai sunt şi alte categorii, dar m-am referit la cele care exprimă un anumit tip de comportament. Din păcate, acestei minorităţi îi lipseşte speranţa. În 16 noiembrie 2014, asta i-a animat pe cei care-au îngenunchiat majoritatea de care vorbeam mai sus. Se va repeta povestea la alegerile de anul viitor? Mira-m-aş! Dar, nu-i aşa, să nu ne pierdem şi noi speranţa!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro