Mergi la conţinutul principal

Român împuşcat mortal de un poliţist în Franţa

Marţi seara, în jurul orei 19.00 (20.00, ora României), trei bărbaţi "în stare de ebrietate şi destul de enervaţi au cauzat neplăceri" pe o stradă din Montgeron, a declarat o sursă apropiată anchetei.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti municipali, dar luând în considerare agresivitatea celor trei bărbaţi, a fost chemată o echipă a poliţiei naţionale.
Doi dintre bărbaţi au acceptat să se supună instrucţiunilor poliţiei, însă al treilea a refuzat. Potrivit primelor elemente ale anchetei, el s-a îndreptat ameninţător către un poliţist, "ţinând în mână o sticlă spartă", a precizat sursa citată, adăugând că poliţistul l-a împuşcat pe acest bărbat.
Victima, un cetăţean român, în vârstă de 42 de ani, rezident în Franţa, a decedat pe loc. Ceilalţi doi bărbaţi au fost reţinuţi şi plasaţi sub arest. Inspecţia generală a poliţiei naţionale (IGPN) a fost sesizată.
Potrivit însă cotidianului Le Parisien, incidentul a avut loc în jurul orei 20.00 (21.00, ora României), iar românul împuşcat de poliţist avea 41 de ani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro