Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Rock si house in cea de-a doua zi de sarbatoare pentru Braila

Cea de-a doua zi de petrece in cadrul manifestarilor dedicate Zilelor Brailei a fost si mai aproape de gustul brailenilor. Spectacolele pe faleza au inceput la ora 19.00, cu o demonstratie de Arte Martiale a celor de la "Ying Yang Security", campionul Cornel Musat lasind asistenta fara suflare in timpul demostratiei sale. A urmat apoi concertul de aproximativ o ora sustinut de "Directia 5". Organizatorii s-au gindit ca tinerii braileni vor lua cu asalt formatia si au postat garduri si politisti, separind publicul de artisti cu o distanta de citeva zeci de metri, insa acest lucru nu a fost in favoarea distractiei. Poate si din cauza ca Directia 5 nu a inceput cu o melodie foarte cunoscuta, publicul nu prea a reactionat. Toata lumea statea linistita si ii privea pe cei patru membri ai trupei cum cintau. Orice incercare de comunicare intre trupa si spectatori era zadarnicita de distanta prea mare. In aceste conditii, cind nici dupa a treia melodie nu se incinsese atmosfera, Cristi Enache, solistul formatiei, a cerut sa i se dea voie publicului sa vina aproape de scena. Abia apoi tinerii s-au putut distra si dansa pe ritmurile cintecelor "Directiei 5". Isteria generala a inceput abia dupa ce a urcat pe scena formatia "DJ Project". Tineri sau batrini, s-au inghesuit toti sa-i vada, sa-i auda si sa se distreze alaturi de cei doi solisti. Nebunie a fost si in momentul in care solistii de la DJ Project" au aruncat in public unicul CD pe care il adusesera cu ei de la Bucuresti. Tinerii din jurul scenei tipau, dansau, ridicau miinile, luminau cerul serii cu brichetele, astfel incit spectacolul a fost total. Unii braileni chiar au spus ca s-au distrat mai bine decit pe litoral. La tot acest spectacol au asistat si reprezentantii Primariei, evident satisfacuti de impactul pe care acest spectacol l-a avut asupra publicului. Circa 45 de minute, "DJ Project" au cintat live si au consumat energia tinerilor si adultilor veniti in numar foarte mare pe faleza, chiar daca era prima zi de lucru a saptaminii. Dupa ce s-a incheiat concertul celor doua formatii, s-a continuat cu o seara de discoteca in aer liber pina la ore tirzii in noapte. De remarcat faptul ca orasul Galati a fost alaturi de braileni si in aceasta seara, prin infuzia de motociclisti care au venit din orasul vecin. Dupa concertul sustinut de "Directia 5", motociclistii au plecat, printre ei numarindu-se si viceprimarul Lucian Tilea, care a luat-o pe motocicleta pe consoarta sa, directorul Directiei pentru Cultura, Ana Harapescu.




Categorie articol: 

Comentarii