Mergi la conţinutul principal

Robin Wright nu mai vrea să fie actriţă

Actriţa americană interpretează rolul Claire Underwood, soţia unui politician foarte abil, în acest serial produs de platforma online Netflix, iar producătorul executiv al show-ului, David Fincher, i-a permis să regizeze cel de-al 10-lea episod din sezonul al doilea al serialului.
Robin Wright spune că a prins "microbul regiei" şi că de acum înainte doreşte să se concentreze pe construirea unei cariere în spatele camerei de filmat.
"Am înţeles înţelepciunea care se ascunde în spatele celor 8 milioane de duble filmate, de care ai nevoie în cabina de montaj. Sunt în această industrie de aproape 30 de ani şi cred că sufăr puţin de mania controlului", a declarat actriţa americană pentru revista Town and Country.
"Stai acolo, pe platou, ştiind cum ar trebui o scenă să fie turnată sau cunoscând indicaţia ce ar trebui dată unui actor, dar îţi muşti limba şi nu spui nimic. Da, mi-ar plăcea să stau în scaunul regizorului. Sincer, nu mai vreau să fiu actriţă", a adăugat Robin Wright.
Robin Wright s-a născut în 1966, începându-şi cariera la vârsta de 14 ani, ca fotomodel. A debutat pe marile ecrane în filmul-cult "File de poveste/ The Princess Bride", de Rob Reiner, şi de atunci a devenit una dintre cele mai apreciate actriţe, jucând şi în "Robin Hood, prinţul hoţilor/ Robin Hood: Prince of Thieves" (1991), "Pretendenţii/ The Playboys" (1992), "Forrest Gump" (1994), "Răzbunarea/ The Crossing Guard" (1995) şi "Moll Flanders" (1996).
Wright a mai jucat în "Vieţile secrete ale Pippei Lee/ The Private Lives of Pippa Lee", alături de Julianne Moore, Alan Arkin, Keanu Reeves şi Blake Lively, care a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin în 2009.
Actriţa americană va putea fi văzută în curând pe marile ecrane în thrillerul "A Most Wanted Man", bazat pe adaptarea cărţii omonime a lui John Le Carré, în care joacă alături de regretatul Philip Seymour Hoffman, Willem Dafoe şi Rachel McAdams.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro