Mergi la conţinutul principal

Risul: medicament sau otrava?

"Risul e cel mai bun medicament". "Cine ride la urma ride mai bine". "Rizi si intreaga lume va ride cu tine. Plingi si ai sa o faci singur". Iata citeva proverbe despre ris. Mark Twain spunea la rindu-i ca risul este una dintre cele mai bune arme din lume, dar si cea mai putin folosita.
Americanii au reputatia de a fi relaxati, usor de amuzat, prietenosi si cu simtul umorului. Si totusi unii dintre prietenii mei au observat ca sub aceasta aparenta, americanii se iau foarte in serios. Valul de "corectitudine politica" care a durat mai bine de douazeci de ani a facut tabu aproape orice fel de gluma fie ea politica sau potential jignitoare. Numai cei cu gusturi dubioase fac glume despre minoritatile etnice, despre alte culturi, despre femei, blonde sau despre persoanele supraponderale. Daca pe de o parte a protejat sentimentele unora, a ajutat, probabil, la oprirea perpetuarii stereotipurilor si prejudecatilor si a facut locurile de munca mult mai placute, corectitudinea politica a redus la tacere si discursuri care ar fi putut duce la adevarata toleranta si intelegere a celor care sint diferiti de noi.
Recent am auzit multe despre noua productie "Borat", despre un kazac care vrea sa invete despre America. Printre ofensele din film se numara si reprezentarea taranilor rromi-romani drept tarani kazaci, care pretind acum ca au fost inselati si prezentati intr-o lumina defavorabila, din moment ce ei au crezut ca filmul turnat la ei in sat va fi un documentar.
"Borat" s-a asezat confortabil in topul vinzarilor de weekendul trecut, ceea ce indica faptul ca publicul il gaseste foarte amuzant, desi si scandalul din jurul productiei poate fi indeajuns pentru a aduce oamenii in salile de cinematograf.
Dupa unii, actorul britanic a incercat sa atace "corectitudinea politica" a societatii americane. Si poate ca e adevarat ca filmul e comic in contextul unei societati epuizate de efortul de a incerca sa nu spuna sau faca ceva ofensator la adresa cuiva. Intr-o tara in care libertatea cuvintului e motiv de mare mindrie nationala, corectitudinea politica a fost usa din dos prin care s-a strecurat "cenzura". Poate ca Borat nu vrea decit sa arate cu degetul la ipocrizia corectitudinii politice si sa arate ca felul in care vorbim nu schimba modul in care simtim cu privire la un anumit subiect, ci numai obstructioneaza comunicarea. Ma intreb, insa, daca nu cumva "Borat" se foloseste de vechiul tertip al comediantului care spune bancuri cu substrat rasist, sexist sau scatologic ca sa stirneasca risul si sa faca bani, iar toti cei care au participat la film, din dorinta sincera de a ajuta si de a le explica asa-zisilor kazaci diversele chestiuni discutate in film, nu au fost altceva decit victime colaterale. Sa fie "Borat" comentariu social destept sau exploatare de cel mai prost gust? Dar daca publicul lui stie ca totul nu-i decit o minciuna, dar una care i-a facut sa rida, atunci poate ca nu e un lucru chiar atit de rau?
Risul e sanatos. Oamenii care rid traiesc mai mult si au sisteme imunitare mai sanatoase. Risul elimina stresul si intareste prieteniile, potolind minia. Batrinele cu care am lucrat in Japonia rideau la cel mai neinsemnat lucru si nu se bucurau de nimic altceva mai mult decit de a face glume peste glume pina cind izbucneau in hohote enorme de ris de se tavaleau pe tatami si le curgeau lacrimi din ochi. De fiecare data cind rideau atit de bine, pareau sa fie multumite de a fi participat la evenimentul respectiv.
Dar nu e, oare, din ce in ce mai greu pentru cei mai tineri dintre noi, ingrijorati cum sintem de lumea nebuna si de viitorul care ni se intinde in fata, de crime si razboaie si de a nu spune ceva gresit, sa ridem cu pofta? Si ce ar trebui sa vina mai intii: eliminarea pericolelor pentru a ne simti liberi sa ridem sau risul pentru ca pericolele sa se rusineze si sa se disipeze mihnite de propria lor aroganta ca ar fi importante?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro