Mergi la conţinutul principal

Rezultate excelente pentru şahiştii de la Orizont 64 la Festivalul Internaţional FISCA

• Cosmin Nedelcu a câştigat la U12 şi la secţiunea tandem • Matei Grigore a încheiat concursul pe locul al doilea la U8 • la acest turneu internaţional, desfăşurat la Cap Aurora, au participat 600 de şahişti din 6 ţări

 

La ediţia 2017 a Festivalului Internaţional de şah FISCA, turneu care a avut loc în perioada 23 iunie – 2 iulie în staţiunea Cap Aurora, şahiştii de la Orizont 64, în frunte cu Cosmin Nedelcu şi Matei Grigore, au obţinut rezultate foarte bune. La această competiţie Orizont 64 a aliniat la start şase şahişti şi toţi au terminat pe plus.

La băieţi U12, medaliatul cu bronz din acest an de la Campionatul Mondial care a avut loc la Iaşi, Cosmin Nedelcu s-a clasat pe locul întâi, cu 7 puncte din 9 posibile. Şahistul pregătit de instructorul Ionel Balcan, a obţinut 6 victorii şi 2 remize, fiind învins doar de reprezentanta Rusiei, Agata Murzina. Însă brăileanul a obţinut aceste rezultate în concursul sportivilor de la U14, secţiune la care au participat 150 de şahişti şi la care, în clasamentul general, brăileanul a obţinut poziţia a 5-a. Cosmin Nedelcu a mai bifat un succes la acest concurs, el fiind primul şi în clasamentul secţiunii tandem, la U12.

La băieţi 8 ani, unde au participat 100 de sportivi, Matei Grigore de la Orizont 64 a fost pe primul loc până în ultima rundă, însă în ultimul act al competeţiei a pierdut şi, cu 7 puncte şi jumătate din 9 posibile, s-a clasat pe locul al doilea. Matei este component al lotului naţional la această categorie de vârstă. Tot la U8, brăileanul Alexandru Mihai Radu s-a clasat în intevalul locurilor 7-10, la egalitate de puncte cu locul al 6-lea, departajarea fiind făcută la Bucholtz. Mezinul delegaţiei clubului Orizont 64, Eduard Terzea, cu 5 puncte şi jumătate din 9 posibile, s-a clasat pe poziţia a 5-a, din 30 de participanţi, la U6.

La U14 Victor Dumbravă şi Ştefan Stoian, ambii de 12 ani, au acumulat câte 5 puncte fiecare şi s-au clasat în prima jumătate a clasamentului. Câştigătorii au primit premii în bani, cupe, diplome şi medalii.

La acest turneu imternaţional au participat 600 de şahişti din România, Germania, Rusia, Grecia, Bulgaria şi Republica Moldova.

Un bilanţ excelent pentru sportivii noştri care au terminat pe plus la toate categoriile de vârstă. Iar evoluţiile foarte bune ale lui Cosmin Nedelcu şi Matei Grigore ne dau speranţe că vom obţine rezultate bune la Campionatul European de şah care va avea loc, în septembrie, la Mamaia”, a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro