Mergi la conţinutul principal

Revolta de la «Brai-Cata» Brăila continuă în rândul angajaţilor

• mai mulţi muncitori stradali s-au strâns, din nou, în faţa sediului societăţii, cerând să li se dea salariile restante • la un moment dat, una dintre angajatele TESA a dat vina pe reporterul “Obiectiv-Vocea Brăilei” pentru “greva” muncitorilor • nu este prima dată când societatea întârzie cu plata salariilor către angajaţi

 

Faptul că societatea privată “Brai-Cata”, unul dintre cei trei operatori de salubritate din municipiu, stă pe un butoi de pulbere din cauză că nu-şi plăteşte angajaţii este deja arhi-cunoscut, ziarul “Obiectiv-Vocea Brăilei” relatând în ediţiile anterioare despre acest aspect. Numai că se pare că scânteia ce va declanşa “explozia” se apropie de butoiul cu pulbere, datoriile enorme ale salariaţiilor forţându-i să refuze să mai muncească gratis. Spre exemplu, marţi dimineaţă, în jur de 20 de muncitori stradali s-au strâns, din nou, în faţa sediului firmei şi şi-au spus nemulţumirile. “Ne tot minte că ne dă salariile, marţi, miercuri, joi, vineri şi tot aşa! Nu se mai poate! Acum ne-a trimis iar la muncă, spunându-ne că după amiază ne bagă salariile. Nu! Mai întâi să ne plătească şi după să ne trimită la muncă! E bătaie de joc! Noi nu ne-am primit banii de 2 luni, personalul TESA de vreo 4-5 luni”, ne-a declarat o angajată. “Mi-au venit două facturi. Una de la Gunoi, 5 milioane, şi una la Apă, 14 milioane (lei vechi-n.r.). Am de plătit lumina (serviciul de energie electrică - n.r.), chiria...N-am plătit deloc, de-asta sunt mari facturile. Dacă nu mi-am primit salariul, de unde bani? Ajung pe străzi? Am protestat şi acum 2-3 săptămâni şi tot degeaba. Cică nu are bani! Da' unde sunt banii? Unde este munca noastră? Ei spun că Primăria nu virează, Primăria spune că virează! Unde sunt banii? Dacă le-am zis că nu ies azi la muncă, zice că mă trece lipsă. Pune-ma lipsă, mă! Întâi să văd banul pe card şi după mă duc la muncă. Le-a dat amendă şi ITM-ul şi tot degeaba, tot nu ne-au dat banii”, ne-a povestit un alt muncitor stradal.

A urmat “noaptea minţii” la “Brai-Cata”. Una dintre angajatele TESA a dat vina pe reporterul “Obiectiv-Vocea Brăilei” pentru întreruperea activităţii, în timp ce acesta asculta nemulţumirile muncitorilor stradali. “Dumneavoastră sunteţi de vină! Ei se duceau la muncă, dar dumneavoastră i-aţi oprit! Să ştiţi că o să informez conducerea că din cauza dumneavoastră... Ei se duceau la muncă!”, i-a spus aceasta reporterului, în timp ce muncitorii strigau, în fundal, că-şi vor banii, şi apoi să fie trimişi la muncă.

Săptămâna trecută a sosit un comunicat de presă la redacţie, semnat “Conducerea Brai-Cata”, deşi adresa de pe care a fost trimis nu pare a fi deloc una oficială. Conform documentului, Primăria Municipiului nu ar mai fi achitat facturile pentru salubritate din luna august, către această societate. Însă, unul dintre angajaţii operatorului ne-a declarat că această variantă ar fi falsă, deoarece documentele spun altceva: banii Municipalităţii ar fi mers în conturile unui executor judecătoresc cu sediul într-un alt judeţ şi că nu ar exista facturi neplătite.

Reamintim că în ultima şedinţă a Consiliului Local a fost aprobată începerea procedurilor de reziliere a contractului cu societatea “Brai-Cata” SRL, ca urmare a nemulţumirilor apărute privind modul în care operatorul şi-a făcut treaba în ultima perioadă. Au existat zile în care gunoiul stradal nu a fost ridicat, deoarece muncitorii şi-au întrerupt activitatea, în semn de revoltă pentru restanţele salariale pe care firma le are faţă de ei. Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a efectuat mai multe controale, adeverindu-se acuzaţiile angajaţilor, şi a aplicat amenzi, însă se pare că cei din conducere nu se tem de sancţiuni, atât timp cât încă persistă problema.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro