Mergi la conţinutul principal

Revelionul petrecut acasa, minim 400 de lei

Miine seara ne vom lua adio de la anul 2008 si il vom intimpina asa cum se cuvine pe 2009, in speranta ca, impotriva tuturor previziunilor funeste facute de analistii economici, lucrurile nu vor sta chiar atit de rau. Si pentru ca, in general, romanii sarbatoresc asa cum trebuie trecerea in anul nou, fie prin petreceri elaborate organizate la restaurante, hoteluri, pensiuni, fie prin petreceri organizate acasa, ne-am gindit sa dam o fuga prin oras, sa vedem cam cit vor scoate brailenii din buzunar pentru acest Revelion, fie ca il petrec acasa sau in alta parte.
Asadar, sa luam intii cazul celor care, din diferite motive, ramin acasa de Revelion. Cum si ei trebuie sa treaca in noul an intr-un mod fesiv, si daca isi mai invita si citiva prieteni sau citeva rude la masa, deja se pune de o petrecere. Astfel, chiar daca se organizeaza acasa, masa trebuie sa respecte tipicul celei de la restaurant. Astfel, gazda trebuie sa pregateasca niste aperitive, care pot fi formate atit din bucate traditionale, gen toba, caltabosi, putin sorici, sunculita, cit si din peste marinat, oua umplute, cascaval, rosii, castraveti, ardei gras sau capia si salata. Avind in vedere ca toba se gaseste in magazine la preturi cuprinse intre 10 si 15 lei/kg, sunculita taraneasca costa intre 22 si 25 lei/kg, muschiul in jur de 26 - 27 de lei/kg, ceafa afumata intre 19 si 22 lei /kg, heringul marinat se gaseste la preturi care se invirt in jurul sumei de 10 lei - 12 lei/kg, cascavalul poti sa il cumperi la preturi intre 25 si 60 de lei/kg, masline la preturi intre 13 si 40 de lei/kg, ardeii gras sau capia costa in jur de 10 lei/kg, rosiile aproximativ 6 sau 7 lei/kg, castravetii pina in 8 lei/kg iar ouale aproape 0,6 lei bucata, atunci numai aperitivele, pentru 4 persoane ajung minim 120 - 150 de lei. Daca pentru felul urmator se doreste o friptura de porc, atunci gazdele au de ales intre ceafa de porc - 23 lei/kg, cotlet - in jur de 23 lei/kg, file - cam tot 23 - 24 lei/kg, pulpa fara os - 17 - 18 lei/kg sau pastrama de porc - 16 - 17 lei kg/kg. Asta ar duce pretul felului II in jurul sumei de 50 de lei. Cine doreste cirnati fripti sau prajiti, eventual cu varza murata, atunci ar trebui sa mai dea 13 - 14 lei pe kg de cirnati proaspeti. Daca petrecaretii mai doresc si o saramura sau plachie de peste, atunci au de ales intre salau - 18 - 19 lei/kg, crap romanesc - 23 de lei/kg, crap de Dunare - 17 - 18 lei/kg sau pastrav - 14 - 15 lei/kg. Daca sint si persoane care s-au saturat de carnea de porc si isi doresc o friptura de pui, atunci pot alege intre pui grill - 7 lei/kg, piept de pui - 19 lei/kg sau pulpe - 11 - 12 lei/kg. De asemenea, pentru cei care vor sa sarbatoreasca un revelion cu aer occidental, exista o oferta generoasa de curcani in hipermarket-uri, la pretul de aproximativ 15 lei/kg. Cum nu se poate masa copioasa fara dulciuri, petrecaretii pot alege intre un tort cu ciocolata sau fructe si frisca, care poate costa intre 16 lei si 40 lei kg. Daca oamenii nu vor neaparat tort, atunci magazinele se intrec in a oferi prajituri de toate soiurile, cu tot felul de umpluturi sau glazuri, care costa intre 20 si 40 lei kg. Daca insa vreti sa va impresionati oaspetii cu bomboane belgiene, de exemplu, atunci ar trebui sa fiti pregatiti sa scoateti din buzunar in jur de 70 de lei pe kg. Daca la toate astea mai puneti pe masa si fructe, atunci ar mai trebui sa cheltuiti pe portocale - in jur de 4 lei/kg, pe clementine, la fel, pe struguri 8 lei/kg, pe kiwi 5 lei/kg, pe pere 7 lei/kg, pe mere 3 lei/kg.
Evident, toate aceste bunatati trebuie stropite cu ceva pentru a aluneca mai bine. Din fericire, si la acest capitol magazinele sint mai mult decit aprovizionate. Astfel, brailenii pot gasi vin incepind cu 4 lei litrul, pina la 100 de lei sticla. Pretul la gin este intre 27 de lei si 35 lei, pentru whiskey se mai scot din buzunar inca 60 - 80 de lei, un bax de doze de bere este aproximativ 12 - 20 de lei, sucul se gaseste in general de la 4 lei sticla de doi litri, iar apa de la 1,8 lei sticla. Asadar, cumulat, cu aproximatie, o masa de Revelion organizata acasa, pentru 4 persoane, imbelsugata, dar fara fite, ar costa cel putin 400 de lei (4 milioane de lei vechi).
Cei care nu doresc sa faca insa de serviciu la bucatarie de Anul Nou au optat pentru o petrecere organizata la unul dintre restaurantele brailene. Astfel, in functie de pretentiile localului respectiv, fiecare cuplu care a ales sa petreaca astfel Revelionul, a scos din buzunar intre 200 si 600 de lei.

caseta
foto30masa3

Secretul mesei de Revelion - decoratiunile

Nu trebuie, insa, sa uitam ca abundenta de bucate nu inseamna neaparat si o masa reusita. Si modul in care impodobim masa in aceasta noapte speciala conteaza. Astfel, daca o veti impodobi cu elemente naturale - crengute de brad, fructe si accesorii festive - luminari, globulete, fundite, beteala, invitatii vostri vor avea parte de un decor elegant si delicat. Pentru a reusi insa, trebuie sa tineti cont de citeva sfaturi. Decorati masa cu accesorii care sa poarte culorile sarbatorilor de iarna. Alegeti tonuri de rosu, verde, albastru, auriu si argintiu si nu uitati sa faceti combinatii. Asezati crengute naturale de brad de jur imprejurul farfuriilor, iar, la final, plasati cite un globulet ornamental si cite un pahar de vin in dreptul fiecarui tacim. Daca nu vreti globulete, prindeti bucati de beteala de marginile fetei de masa si efectul va fi pe masura. Daca vreti ca mesenii sa fie intimpinati asa cum se cuvine, plasati in centrul mesei o fructiera incarcata cu banane, portocale, mandarine, kiwi, mere. Vor constitui o gustare usoara pentru invitati si, totodata, un excelent punct focal al mesei. Luminarile plasate in sfesnice de argint sint, de asemenea, accesorii care nu au voie sa lipseasca de pe masa de Revelion, ele creind intimitatea necesara reintilnirii cu cei dragi. In plus, vor face ca totul sa arate perfect si sa straluceasca impecabil.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro