Pentru noi, românii, ocaziile de adevărată bucurie patriotică au fost din ce în ce mai rare în ultimii ani. Uneori, mă întrebam dacă mai suntem sau nu patrioţi; sau, dacă nu cumva, acest cuvânt s-a demonetizat, ca multe altele. De la evoluţia de 10 a Nadiei Comăneci, sau de la performanţele generaţiei de aur a fotbalului mioritic, cu mici excepţii, nu prea am mai avut ocazii de reală mândrie nici în domeniul sportului, nici în alte domenii. Nu prea am avut şanse de a lăcrima de profundă emoţie când se înalţă steagul românesc sau când se cântă imnul pe marile stadioane ale lumii.
Spuneam, în urmă cu ceva vreme că, pentru adolescenţii, copiii sau tinerii de astăzi nu prea mai există modele, adevăratele valori se pierd în anonimat, în timp ce presa, sau televiziunile comerciale promovează tot felul de personaje controversate, care defilează pe podiumul unei realităţi paralele.
Dar, când Simona Halep obţine o victorie extraordinară în faţa Serenei Williams în finală la Wimbledon, când marea noastră campioană a avut o evoluţie fantastică şi a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam şi, în doar 55 de minute a învins o legendă, nu poţi să nu ai un sentiment de bucurie şi, de ce nu, de mândrie că eşti român. Sâmbătă, pe 14 iulie 2019, Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2 şi a devenit prima româncă, o adevărată regină în tenis pe iarbă, care a câştigat titlul la proba de simplu, aşa cum a numit-o Nadia Comăneci, multipla campioană olimpică, mondială şi europeană la gimnastică. Pentru cei care au urmărit meciul, acesta a fost un adevărat regal al sportului alb, un moment emoţionant, care o încadrează pe Simona Halep în galeria legendelor vii şi care, cu siguranţă, va deveni istorie.
Dincolo de mesajele emoţionante, dincolo de zâmbetul, de calităţile şi atitudinea acestei mari sportive, care, prin felul ei de a fi, a cucerit lumea şi inimile tuturor, Simona Halep este, pentru copiii, adolescenţii sau tinerii de astăzi, un model. Un etalon de performanţă şi modestie, care, din vârful piramidei strălucitoare a sportului alb, la capătul unui meci de zile mari, nu a uitat să îi mulţumească mamei sale şi celor care i-au fost alături şi au sprijinit-o în drumul ei către marea victorie, nu înainte de a ridica ochii spre Cer şi a-şi face cruce.
“E greu să putem să credem când suntem copii că vom avea şansa să jucăm la Wimbledon şi să şi câştigăm, dar sper ca pentru tânăra generaţie să fie o inspiraţie, să creadă în ei şi că totul este posibil”, a spus Simona în prima ei declaraţie, după revenirea în ţară, unde a fost întâmpinată de alte două legende ale tenisului românesc-Ion Ţiriac şi Ilie Năstase, dar şi de o mulţime de fani, de mulţi copii. Spuneam că, de ani de zile nu am mai avut sentimentul acesta de românism trăit la maximă intensitate şi nu ne-am mai bucurat de victorii. Pentru noi, pentru generaţiile care vor veni după noi, Simona Halep chiar este un exemplu de muncă şi de dăruire, un exemplu de bun-simţ şi de respect. Şi, pentru că a reuşit să ne facă să lăcrimăm de mândrie, că suntem români, RESPECT, SIMONA HALEP!
