Mergi la conţinutul principal

Reguli noi pe piaţa privată a serviciilor arhivistice

Sute de copii şi extrase de pe documente din depozitele de arhivă, sute de metri liniari de fonduri arhivistice procesate, cam aşa arată pe scurt activitatea de anul trecut a structurii locale a Arhivelor Naţionale. Recent, instituţia şi-a prezentat în Colegiul Prefectural raportul de activitate aferent anului 2013, din care reiese că şi-a atins toţi indicatorii de performanţă stabiliţi. "În anul 2013 a fost continuată activitatea de perfecţionare a evidenţei fondurilor şi colecţiilor deţinute de Serviciul Judeţean Brăila şi au fost desfăşurate operaţiunile arhivistice de ordonare şi inventariere a documentelor, în paralel cu verificarea existentului cu instrumentele de evidenţă a documentelor aflate în depozitele instituţiei", a explicat şeful Serviciului Judeţean Brăila al Arhivelor Naţionale, Giani Oltianu. De asemenea, sursa citată a precizat că tot pe parcursul anului trecut a fost implementat cu succes proiectul finanţat din fonduri europene "Sistem informatic integrat pentru gestionarea serviciilor oferite clienţilor Arhivelor Naţionale", în care Brăila a fost selectată să participe alături de alte 19 structuri judeţene.
În altă ordine de idei, Oltianu a amintit că pe piaţa privată a serviciilor arhivistice au intrat în vigoare, recent, noi reguli potrivit cărora operatorii privaţi sunt obligaţi să se autorizeze la Arhivele Naţionale pentru a-şi putea continua activitatea. "Operatorii economici care desfăşoară şi oferă servicii arhivistice au obligaţia să se autorizeze în termen de un an, cu precizarea că practicarea de servicii arhivistice fără autorizarea Arhivelor Naţionale constituie infracţiune, conform art. 348 din Noul Cod Penal", a avertizat şeful SJAN Brăila.
La nivelul judeţului nostru există mai multe societăţi comerciale care au în obiectul de activitate principal şi secundar prestarea de servicii arhivistice, însă doar 7-8 sunt reprezentative şi este de aşteptat să se autorizeze în condiţiile legii pentru a-şi putea continua activitatea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro